Parchetul a anunţat cauza accidentului în care a fost implicat Şerban Huidu: viteza neadaptată

Şerban Huidu a intrat cu maşina pe contrasens din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, arată cercetările făcute până acum în acest caz, a anunţat vineri Parchetul ICCJ, care mai precizează că în urma accidentului cei doi copii ai lui Huidu au necesitat sub zece zile de îngrijiri medicale.
Economica.net - vin, 21 oct. 2011, 12:33

Într-un comunicat de presă transmis vineri, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precizează, referitor la accidentul provocat de Şerban Huidu, duminică, pe DN 1, că din probatoriul administrat până la acest moment al urmăririi penale reiese că în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud) realizatorul TV a pătruns cu maşina pe contrasens şi a lovit autoturismul Dacia în care se aflau trei persoane.

În acest dosar au fost formulate concluziile medico-legale cu privire la decesul celor trei persoane care se aflau în autoturismul Dacia, stabilindu-se că moartea a fost violentă, cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, în principal din cauza rupturilor de organe interne.

De asemenea, la dosar au fost depuse şi rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident, stabilindu-se că cei doi copii ai lui Şerban Huidu, în vârstă de 2 şi 4 ani, au suferit leziuni care necesită pentru vindecare sub zece zile de îngrijiri medicale (fapt care nu atrage răspunderea penală). Celelalte două pasagere ale autoturismului condus de Huidu, respectiv soţia acestuia şi bona copiilor, au avut leziuni care necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale şi au precizat că nu formulează plângere prealabilă, mai arată Parchetul instanţei supreme.

Conform sursei citate, urmează „să fie stabilite obiectivele pentru efectuarea expertizei tehnice auto” şi, având în vedere că aceasta presupune citarea tuturor părţilor (inclusiv a aparţinătorilor victimelor), „în cursul săptămânii viitoare va fi posibilă stabilirea obiectivelor în acest sens”.

Parchetul ICCJ mai precizează că Şerban Huidu va depune la dosar actele medicale, după ce în prealabil vor fi traduse, având în vedere că acestea provin de la unităţi medicale din străinătate.

Realizatorul TV Şerban Huidu a fost audiat, vineri, timp de aproximativ două ore, la Parchetul Judecătoriei Braşov, unde a fost citat pentru a-i fi adus la cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală împotriva sa pentru ucidere din culpă.

Ion Mînjină, avocatul lui Şerban Huidu, declara, joi, că realizatorului TV i s-a comunicat să aducă mai multe documente medicale care să ateste faptul că era apt pentru a conduce autovehicule, iar în prezent acesta aşteaptă documente medicale de la clinica din Viena unde Huidu a fost spitalizat în urma accidentului de schi.

„I s-a transmis să fie aduse documente medicale, iar în măsura în care le are le va prezenta. Mai trebuie să vină nişte documente şi din Austria, pe care le-am solicitat (…) Este foarte afectat de tot ce s-a întâmplat, iar asta nu trece de la o zi la alta”, preciza avocatul Ioan Mânjină.

Avocatul lui Şerban Huidu declara, totodată, că realizatorul TV nu avea nicio interdicţie de a conduce de la medicii care l-au tratat în urma accidentului de schi de iarna trecută. Avocatul preciza chiar că Şerban Huidu „este în posesia unei scrisori medicale” prin care, după accidentul de schi de iarna trecută din Austria, la finalul tratamentului şi perioadei de supraveghere i se recomandă să-şi reia toate activităţile anterioare, „implicit pe aceea de a conduce”.

Te-ar mai putea interesa și
Autism România solicită consiliilor locale să compenseze efectele negative ale deciziei de eliminare a facilităţilor fiscale
Autism România solicită consiliilor locale să compenseze efectele negative ale deciziei de eliminare a facilităţilor ...
Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism a transmis, vineri, o scrisoare deschisă în care face apel către consiliile locale din ţară să ia măsuri prin care să fie......
Dacia a ajuns în elita mondială cu o mașină de „Mad Max”. Sandrider participă la cel mai cunoscut raliu din lume. Toate detaliile despre mașina specială
Dacia a ajuns în elita mondială cu o mașină de „Mad Max”. Sandrider participă la cel mai cunoscut raliu ...
Modelul Dacia Sandrider beneficiază de o serie de îmbunătățiri esențiale pentru Raliul Dakar 2026, axate pe reducerea ...
Ucraina insistă că atacă doar „ţinte militare”, după un atac mortal în teritoriul ocupat
Ucraina insistă că atacă doar „ţinte militare”, după un atac mortal în teritoriul ocupat
Kievul atacă doar "ţinte militare" ruseşti, a declarat vineri pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, ...
Ministrul Miruţă: Aeronavă pregătită să decoleze spre Elveţia, pentru a transporta la Paris 6 răniţi în incendiu
Ministrul Miruţă: Aeronavă pregătită să decoleze spre Elveţia, pentru a transporta la Paris 6 răniţi în incendiu
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a anunţat, vineri, că o aeronavă a Forţelor Aeriene Române este pregătită ...