Paris: Instaurarea unei zone de interdicţie aeriană în Siria este o ipoteză de studiat

Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a evocat joi posibila instaurare a unei zone de interdicţie aeriană asupra unei părţi din teritoriul sirian, considerând că această ipoteză merită "să fie studiată", relatează AFP.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 08:55
Paris: Instaurarea unei zone de interdicţie aeriană în Siria este o ipoteză de studiat

Întrebat de postul de televiziune France 24 dacă este luată în considerare o zonă de interdicţie aeriană „de la frontiera turcă la Alep”, ministrul francez a explicat că nu este exclusă o „zonă no fly globală” în Siria.

Aceasta vrea să însemne, a subliniat el, „interzicerea oricărui zbor pe teritoriul sirian, ceea ce presupune consemnarea la sol a aviaţiei siriene, adică, de fapt, intrarea în război. Acest lucru nu se poate face decât dacă există o coaliţiei internaţională capabilă de aşa ceva. Pentru moment, ea nu este reunită”.

În schimb, a continuat Le Drian, „ipoteza unei zone speciale în jurul căreia ar putea fi impuse unele interdicţii, ipoteză emisă de Hillary Clinton (secretarul de Stat american), merită să fie studiată”. „Dar aceasta este prima dată când Statele Unite susţin acest discurs”, a dezvăluit el.

„Suntem pe cale să reflectăm la toate acestea”, a declarat la rândul său ministrul de Externe, Laurent Fabius, întrebat joi în cadrul unei conferinţe de presă privind înfiinţarea unei zone de interdicţie aeriană în Siria.

Jean-Yves Le Drian a reiterat pentru France 24 poziţia franceză potrivit căreia nicio tranziţie politică în Siria nu este posibilă fără plecarea lui Bashar al-Assad – „condiţia prealabilă este plecarea”, a declarat el. El a afirmat, de asemenea, că nu este posibil niciun război fără un mandat al ONU. „Nu se va putea interveni în Siria (…) decât dacă există o legalitate internaţională (…), fără legalitate internaţională nu vom putea face nimic”.

În plus, cu 70 la sută din teritoriul sirian este în mâinile insurgenţilor, aşa cum a afirmat un fost demintar al regimului, „este o ipoteză cu totul plauzibilă”, potrivit ministrului Apărării. Fostul premier sirian Riad Hijab a declarat la 14 august că regimul preşedintelui Bashar al-Assad nu mai controlează decât 30 la sută din Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...