Parisul se pregătește de veri cu temperaturi de 50 de grade Celsius și investește într-un plan de răcorire urbană

Municipalitatea din Paris se pregăteşte pentru valuri de caniculă cu temperaturi care ar putea atinge 50 de grade Celsius în următorii ani şi plănuieşte reproiectarea unor clădiri şi spaţii publice pentru a proteja mai bine populaţia, informează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 iun. 2025, 21:59
Parisul se pregătește de veri cu temperaturi de 50 de grade Celsius și investește într-un plan de răcorire urbană

În perspectiva probabilităţii crescânde a unor valuri de caniculă prelungite, administraţia oraşului a anunţat marţi că va accelera investiţiile în domeniul spaţiilor verzi şi al instalaţiilor care fac umbră, într-o izolare mai bună a clădirilor, precum şi în fântâni care pulverizează apă. Mai multe sute de milioane de euro vor fi alocate acestui proiect.

Dan Lert, primarul adjunct al oraşului pe domeniile ecologie şi energie, a mai spus că Parisul – cu structura sa urbană densă, multe suprafeţe din piatră şi asfalt – este printre oraşele europene cu cel mai mare risc de decese din cauza căldurii.

Pentru a păstra capitala Franţei locuibilă, Parisul trebuie să se adapteze condiţiilor climatice din viitor şi să-şi ajusteze mediul urban şi stilul de viaţă, a spus el.

În anii care vor urma, sute de şcoli şi grădiniţe vor fi renovate ţinând cont de protecţia împotriva căldurii, inclusiv prin crearea unor zone umbrite în aer liber. Acoperişurile a zeci de clădiri publice vor fi vopsite în culorile alb sau verde.

În fiecare an, 5.000 de unităţi de locuinţe sociale vor fi modernizate pentru a-şi apăra mai bine rezidenţii de căldura extremă – spre exemplu, vor fi dotate cu ferestre noi, jaluzele şi structuri care oferă umbră.

Dintre cele 1.300 de fântâni cu apă potabilă din oraş, mai multe zeci vor fi echipate cu sisteme de pulverizare a apei. Instalaţii care fac umbră, în concordanţă cu arhitectura pariziană tipică, sunt de asemenea planificate.

În plus, reţeaua de răcire centralizată a oraşului – care aduce apă din Sena pentru a răci clădiri de mari dimensiuni în absenţa aparatelor de aer condiţionat nocive pentru mediu – vor fi extinse.

Până în 2042, alte 300 de clădiri publice, inclusiv grădiniţe, şcoli, spitale şi cămine de bătrâni, vor fi conectate la sistem.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...