Parlamentarii europeni au adoptat definitiv obiectivul climatic al UE pentru 2040. Ținta este reducerea cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră față de 1990

Eurodeputaţii au adoptat definitiv marţi obiectivul climatic al Uniunii Europene pentru 2040: o reducere cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de nivelurile din 1990, cu o oarecare flexibilitate, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 feb. 2026, 16:37
Parlamentarii europeni au adoptat definitiv obiectivul climatic al UE pentru 2040. Ținta este reducerea cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră față de 1990

În sesiune plenară la Strasbourg, Parlamentul European a susţinut cu 413 voturi pentru şi 226 împotrivă acest obiectiv climatic ambiţios, ce include şi prevederi care permit achiziţionarea de credite de carbon în afara continentului.

Ţinta este semnificativă, deoarece Uniunea Europeană îşi redusese deja emisiile cu 37% până în 2023 faţă de nivelurile din 1990, o diminuare realizată în principal prin declinul cărbunelui şi dezvoltarea energiilor regenerabile.

Pentru a convinge ţări reticente precum Italia, au fost introduse clauze de flexibilitate în timpul negocierilor.

UE va putea astfel să îşi reducă emisiile interne cu 85% şi să recupereze restul de 5% prin achiziţionarea de credite internaţionale de carbon care finanţează proiecte de decarbonizare în afara Europei.

Organizaţiile de mediu critică acest mecanism, pe care îl consideră o externalizare a acţiunilor climatice.

Compromisul european include şi o clauză pentru revizuirea acestei legi climatice şi posibila adăugare a unor credite internaţionale suplimentare de carbon, pentru a ajunge la ţinta de până la 5% din efortul cerut statelor membre după 2030.

Sub presiunea Poloniei şi Ungariei, europenii au amânat, în schimb, extinderea pieţei carbonului la transportul rutier şi încălzirea clădirilor cu un an, din 2027 până în 2028. Însă problema nu este rezolvată, deoarece mai multe state membre solicită în continuare o amânare după 2028.

În ciuda acestei serii de concesii, Uniunea Europeană îşi subliniază poziţia de lider în domeniul mediului, cu obiectivul de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Cu mult în urma Chinei, UE este al patrulea cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră din lume, după Statele Unite şi India.

Iar Europa îşi critică partenerii internaţionali pentru că nu depun eforturile necesare.

Uniunea Europeană este „responsabilă doar pentru 6% din emisiile globale”, a subliniat recent comisarul european pentru acţiune climatică, Wopke Hoekstra.

„Europa este unul dintre liderii în acţiunea climatică şi finanţează de departe majoritatea acţiunilor climatice din străinătate”, dar „solidaritatea şi reciprocitatea, din păcate, nu merg întotdeauna mână în mână”, a deplâns el. „Acest lucru trebuie să se schimbe”, a adăugat oficialul european.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social media, transmite DPA, relatează Agerpres....
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la ...
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...