Parlamentul a stabilit, în absenţa PDL, componenţa CA al SRTV

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, în şedinţa de marţi, în absenţa parlamentarilor democrat-liberali, componenţa Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române. În favoarea componenţei noului Consiliu de Administraţie al SRTV s-au exprimat 238 de parlamentari, un singur vot fiind împotrivă.
Economica.net - mar, 26 iun. 2012, 14:54
Parlamentul a stabilit, în absenţa PDL, componenţa CA al SRTV

Astfel, din conducerea SRTV vor face parte, la propunerea PSD, Anne Jugănaru, Claudiu Brânzan, Cristian Niţulescu (membri titulari) şi Luminiţa Violeta Ristea, Mihai Cernea şi Vasile Arhire (membri supleanţi).

Din partea PNL, propunerile sunt Claudiu Săftoiu, Dida Drăgan, Lucia Hossu-Longin, titulari, iar Irina Radu, Daniela Bârsan, membri supleanţi.

Din partea UNPR a fost propusă Nicoleta Nicolicea, iar de la UDMR propunerile sunt Nagy Zoltan Levente – titular şi Peter Istvan Rostaş – supleant.

Grupul minorităţilor naţionale l-a propus pe Cornea Raico, titular, şi pe Ghiţă-Jalică Andreea, supleant.

Reprezentanţii salariaţilor SRTV în CA al Televiziunii Publice sunt Valentin Nicolau şi Sorin Burtea, titulari, Mihai Rădulescu şi Ioana Cătălina Popescu, supleanţi.

Guvernul are ca propuneri pe Gabriel Tufeanu ca membru titular şi Marius Oblu ca membru supleant. Propunerea Preşedinţiei este Romina Surugiu.

În timpul dezbaterilor din plenul reunit al Parlamentului, parlamentarii PDL au părăsit sala de şedinţă, liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, afirmând că prin faptul că PDL nu are reprezentare în Consiliul de Administraţie este încălcată legea.

De asemenea, democrat-liberalii şi-au exprimat intenţia de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la hotărârea plenului Parlamentului care stabileşte noua componenţă a CA al SRTV.

Te-ar mai putea interesa și
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională până la sfârşitul acestui an, a anunţat, miercuri prim-vicepreşedintele......
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...
Nicuşor Dan: Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens asupra legii salarizării
Nicuşor Dan: Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens asupra legii salarizării
Partidele fostei coaliţii guvernamentale nu au ajuns la un consens politic şi social asupra legii salarizării în sistemul ...
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului ...