Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate

Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 oct. 2026, 20:45
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate

„Obiectivul nostru este clar: să protejăm fermele româneşti, să limităm pierderile provocate de boală şi să oferim sectorului suin stabilitatea şi predictibilitatea de care are nevoie pentru a se dezvolta. Cei care încalcă legea şi pun în pericol un întreg sector economic, dar şi siguranţa alimentară, vor fi sancţionaţi mai aspru”, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, în comunicat.

Acesta a subliniat că noile reguli prevăd intervenţii mai rapide pentru limitarea răspândirii bolii şi despăgubirea fermelor în care animalele trebuie sacrificate pentru combaterea pestei porcine africane.

„În acelaşi timp, legea creează cadrul necesar pentru intervenţii mai rapide şi mai eficiente în vederea limitării răspândirii bolii, inclusiv printr-o gestionare mai bună a populaţiei de mistreţi, descentralizarea deciziilor şi asigurarea unei finanţări adecvate. Fermele în care animalele trebuie sacrificate pentru combaterea bolii vor fi despăgubite şi se asigură plata serviciilor prestate de medicii veterinari în focarele de pestă porcină africană. Mulţumesc colegilor din Parlament pentru votul acordat acestei legi, şi Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România pentru dialogul constructiv pe parcursul pregătirii actului normativ prin care punem pe baze noi măsurile de combatere a pestei porcine africane”, a adăugat el.

Noile prevederi stabilesc instituirea, de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, a unei zone de monitorizare sanitar-veterinară cu o rază de 10 kilometri în jurul exploataţiilor comerciale autorizate sanitar-veterinar.

De asemenea, pentru transportul ilegal de până la cinci porcine inclusiv inclusiv sunt prevăzute sancţiuni contravenţionale va fi sancţionat contravenţional, în timp ce transportul a şase sau mai multe animale va constitui infracţiune.

Modificările vizează şi acordarea despăgubirilor pentru porcinele ucise la dispoziţia autorităţilor competente în scopul prevenirii, combaterii sau controlului bolii. În cazul exploataţiilor noncomerciale, despăgubirile vor fi acordate pentru cel mult cinci porcine, iar pentru exploataţiile comerciale asociative şi cele înregistrate sanitar-veterinar, pentru cel mult 50 de animale, cu excepţiile prevăzute de lege. Pentru exploataţiile comerciale autorizate sanitar-veterinar, despăgubirile vor fi acordate integral.

Totodată, actul normativ prevede asigurarea plăţii serviciilor prestate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi care participă direct la gestionarea şi combaterea focarelor de PPA, precum şi măsuri pentru o mai bună gestionare a populaţiei de mistreţi, descentralizarea deciziilor la nivel local şi finanţarea măsurilor de biosecuritate.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2023 pivind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane (PPA) a fost elaborat de MADR, în colaborare cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi depus în Parlament cu sprijinul partidelor politice. Pe parcursul dezbaterilor asupra proiectului de lege şi al clarificării aspectelor semnalate în cererea de reexaminare, specialiştii MADR au colaborat îndeaproape cu comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru identificarea celor mai bune soluţii legislative, care să asigure un cadru eficient de prevenire şi combatere a pestei porcine africane.

Ministerul Agriculturii reiterează angajamentul ferm de a colabora strâns cu ANSVSA, cu asociaţiile profesionale şi cu toţi factorii interesaţi din lanţul de producţie agroalimentară pentru implementarea eficientă a noilor prevederi şi pentru protejarea intereselor fermierilor români.

Te-ar mai putea interesa și
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații fiscale restante nu mai este o operațiune pe care părțile o pot încheia ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Industria auto europeană se confruntă cu un decalaj tot mai mare între redresarea cererii și scăderea performanței ...