Parlamentul din Nepal a fost dizolvat. Alegerile se vor organiza pe 5 martie 2026

Preşedintele nepalez Ramchandra Paudel a dizolvat Parlamentul vineri seara şi a anunţat alegeri legislative pentru 5 martie 2026, la propunerea noului prim-ministru Sushila Karki, a anunţat biroul prezidenţial, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 13 sept. 2025, 10:23
Parlamentul din Nepal a fost dizolvat. Alegerile se vor organiza pe 5 martie 2026

„La recomandarea prim-ministrului, parlamentul a fost dizolvat. Data alegerilor a fost stabilită pentru 5 martie 2026”, a declarat pentru AFP Kiran Pokharel, un purtător de cuvânt al preşedinţiei.

Nepalul a pus capăt, vineri, mai multor zile de incertitudine politică după protestele care au forţat demisia fostului prim-ministru K.P. Sharma Oli, odată cu numirea fostei preşedinte a Curţii Supreme, Sushila Karki, ca şef al Guvernului interimar, prima femeie care ocupă această funcţie în istoria ţării, notează EFE.

Ţara a petrecut trei zile într-un vid de putere, în timp ce Parlamentul cerea o soluţie constituţională şi sectoare ale societăţii civile avertizau că orice executiv în afara Constituţiei ar fi lipsit de legitimitate. Impasul a avut loc pe fondul unei creşteri a tensiunilor. Protestele, declanşate după blocarea a 26 de reţele sociale pe 4 septembrie, s-au soldat cu cel puţin 51 de morţi şi peste o mie de răniţi, conform celui mai recent bilanţ oficial.

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...