Parlamentul European a aprobat un împrumut de 1,2 miliarde de euro pentru Ucraina

Deputaţii europeni au aprobat miercuri seară un nou sprijin financiar al UE pentru Ucraina, în valoare de 1,2 miliarde de euro, pentru a ajuta această ţară aflată sub ameninţarea unui nou conflict cu Rusia, relatează AFP.
AGERPRES - J, 17 feb. 2022, 08:44
Parlamentul European a aprobat un împrumut de 1,2 miliarde de euro pentru Ucraina

Acest împrumut pe 12 luni alocat în două tranşe a fost propus de Comisia Europeană la sfârşitul lunii ianuarie şi aprobat vineri de statele membre UE. Împrumutul ”oferă un sprijin rapid într-o situaţie de criză acută şi întăreşte rezilienţa ţării”, indică textul adoptat de Parlamentul European.

Jumătate din sumă va fi acordată imediat, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Ucraina trebuie să demonstreze progrese în punerea în aplicare a unui program macroeconomic stabilit de Fondul Monetar Internaţional (FMI), precum şi garanţii în ceea ce priveşte statul de drept.

Eurodeputaţii au dat undă verde în cadrul unei proceduri de urgenţă, cu 598 de voturi pentru, 55 împotrivă şi 41 de abţineri.

Te-ar mai putea interesa și
Angajaţii BCE cer clarificări cu privire la posibila plecare anticipată a lui Christine Lagarde
Angajaţii BCE cer clarificări cu privire la posibila plecare anticipată a lui Christine Lagarde
Comitetul de personal, care reprezintă interesele angajaţilor de la Banca Centrală Europeană, a solicitat clarificări cu privire la posibila plecare anticipată a lui Christine Lagarde,......
Scene incredibile la Inspecția Muncii. Șefii din teritoriu au adus pe rând pungi cu mâncare, băutură și nu numai inspectorului general, Dantes Nicolae Bratu-Presă
Scene incredibile la Inspecția Muncii. Șefii din teritoriu au adus pe rând pungi cu mâncare, băutură și nu numai inspectorului ...
Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general al Inspectiei Muncii și unul dintre cei mai longevivi șefi de instituții din ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
Lucările la lotul 2 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș au depășit stadiul fizic de 50%, potrivit unui reprezentant ...
Hornbach pregăteşte două magazine în care investeşte 70 milioane euro. Craiova şi Cluj-Napoca – pe harta companiei
Hornbach pregăteşte două magazine în care investeşte 70 milioane euro. Craiova şi Cluj-Napoca – pe harta companiei
Hornbach România, unul dintre cei mai mari retaileri de materiale de construcții și grădinărit din România, investește ...