Parlamentul European a votat în favoarea reformei drepturilor de autor

Economica.net
12 09. 2018
ziar_47876543_35449500

Reuniţi în şedinţă plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au aprobat o nouă versiune a textului respins pe 5 iulie, care crează în special un nou „drept vecin” pentru editorii de presă, scrie News.ro

Acest vot deschide calea negocierilor cu Consiliul Uniunii Europene (reprezentat de 28 de state membre, care au ajuns deja la un compromis pe 25 mai) şi Comisia europeană, pentru a conveni asupra unui text definitiv.

Potrivit Reuters, 438 de voturi au fost în favoarea proiectului, în timp ce 226 de voturi au fost „împotrivă”, cu 39 de „abţineri”. Următorul pas îl reprezintă negocierile cu Comisia europeană şi cele 28 de state UE pentru a ajunge la un numitor comun înainte de modificarea legilor privind drepturile de autor.

Dezbaterea s-a centrat în jurul a două articole, unul care ar putea obliga Google, Microsoft şi alţi giganţi online să-i plătească pe editori pentru afişarea de fragmente de conţinut (taxă pe link). Celălalt articol se referă la filtrarea obligatorie a încărcării, care ar obliga platforme online cum ar fi YouTube, GitHub şi Instagram să instaleze filtre pentru a împiedica utilizatorii să încarce materiale cu drepturi de autor sau să ceară licenţe pentru a afişa conţinut.