Parlamentul European cere începerea în 2023 a negocierilor cu Republica Moldova pentru aderarea la UE

Parlamentul European (PE) a adoptat joi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care îşi reafirmă angajamentul faţă de viitoarea aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi cere ca negocierile cu Chişinăul să fie lansate înainte de sfârşitul anului, informează un comunicat al PE.
AGERPRES - J, 05 oct. 2023, 14:59
Parlamentul European cere începerea în 2023 a negocierilor cu Republica Moldova pentru aderarea la UE

Rezoluţia a fost adoptată cu 448 voturi pentru, 45 împotrivă şi 43 abţineri.

Potrivit rezoluţiei adoptate joi, guvernul moldovean şi-a demonstrat hotărârea şi capacitatea de a îndeplini cerinţele Comisiei Europene de a începe negocierile de aderare, iar aderarea Republicii Moldova la UE ar reprezenta o investiţie geostrategică într-o Europă unită şi puternică. Eurodeputaţii subliniază importanţa continuării procesului de reformă de către guvernul de la Chişinău, nu numai pentru atingerea obiectivului politic de aderare la UE, ci în primul rând pentru îmbunătăţirea tangibilă a nivelului de trai al moldovenilor.

UE şi statele sale membre ar trebui, de asemenea, să îşi mărească asistenţa financiară şi tehnică pentru Republica Moldova, potrivit eurodeputaţilor, pentru a facilita integrarea rapidă şi eficientă a acesteia în UE. Acest aspect include lansarea rapidă a unei noi tranşe de asistenţă macrofinanciară de către Comisia Europeană.

Reiterând faptul că aderarea la UE rămâne un proces bazat pe merite, care necesită îndeplinirea criteriilor de aderare, PE solicită tuturor actorilor politici moldoveni să ajungă la un consens cu privire la reformele cele mai importante şi urgente, în scopul armonizării în continuare a legislaţiei ţării cu standardele UE.

Eurodeputaţii subliniază că eforturile în curs de desfăşurare privind justiţia durabilă şi cuprinzătoare şi reforma anticorupţie sunt deosebit de importante şi solicită autorităţilor moldovene să continue acţiunile privind dezoligarhizare, reforma gestionării finanţelor publice, combaterea criminalităţii organizate şi reforma administraţiei publice.

Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022 şi i s-a acordat statutul de ţară candidată la UE în iunie acelaşi an. În aprilie 2023, Parlamentul European a cerut ca negocierile de aderare la UE cu această ţară să înceapă până la sfârşitul anului 2023 dacă Republica Moldova va îndeplini cele nouă etape identificate de Comisia Europeană ca necesare pentru deschiderea negocierilor.

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, iniţiatorul rezoluţiei adoptate joi de PE şi preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova, afirmă într-un comunicat că „noi vrem să le transmitem foarte clar: într-o zi, Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene şi cetăţenii săi vor avea exact aceleaşi drepturi şi oportunităţi ca toţi cetăţenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene”.

„Republica Moldova este, după Ucraina, ţara cea mai puternic afectată de consecinţele războiului din Ucraina. Cu toate acestea, autorităţile de la Chişinău au realizat progrese impresionante în reformarea statului şi apropierea de UE. De aceea, trebuie să creştem cât mai mult sprijinul pe care îl oferim autorităţilor şi cetăţenilor Republicii Moldova”, a mai spus eurodeputatul Siegfried Mureşan.

El menţionează că printre măsurile solicitate în rezoluţia votată de Parlamentul European se mai numără liberalizarea permanentă a comerţului dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, precum şi integrarea graduală a acestei ţări în Piaţa Unică Europeană înainte de finalizarea negocierilor de aderare.

„Prin aceste două măsuri, vrem să ne asigurăm că oamenii din Republica Moldova vor resimţi cât mai mult şi cât mai repede beneficiile integrării europene, înainte de aderarea propriu-zisă la UE. Vrem să le oferim acces neîngrădit la piaţa europeană, cea mai mare piaţă din lume. Vrem, totodată, ca mai mulţi investitori europeni să vină în Republica Moldova şi să genereze noi locuri de muncă”, a adăugat Siegfried Mureşan.

Te-ar mai putea interesa și
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Producţia de energie a României a scăzut cu 2,9%, în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu......
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru femei rămâne. Când se va încheia linia imperială
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru ...
Parlamentul japonez a adoptat vineri o revizuire a legii succesiunii imperiale, dar a menţinut interdicţia ca tronul să-i ...
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează ...
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului ...