Parlamentul finlandez a votat cu o majoritate de peste 95% pentru aderarea țării la NATO

Parlamentul de la Helsinki a votat marţi, cu o majoritate de peste 95%, în favoarea aderării Finlandei la NATO, ceea ce permite trimiterea candidaturii oficiale a ţării nordice la sediul Alianţei Nord-Atlantice, transmit AFP şi DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 17 mai 2022, 17:00
Parlamentul finlandez a votat cu o majoritate de peste 95% pentru aderarea țării la NATO

La capătul unei şedinţe parlamentare de două zile, proiectul de aderare a fost adoptat cu 188 de voturi pentru, opt voturi contra şi nicio abţinere.

La finalul săptămânii trecute, preşedintele finlandez Sauli Niinistö şi premierul Sanna Marin au anunţat că Finlanda va solicita aderarea la NATO „fără întârziere”.

Niinistö trebuie acum să semneze cererea de aderare înainte ca documentul să poată fi predat, împreună cu o solicitarea similară din partea Suediei, la cartierul general al NATO de la Bruxelles.

Cererea Suediei a fost deja semnată marţi dimineaţă de către ministrul de externe suedez Ann Linde.

Invazia militară rusă asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări vecine sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului ”Parteneriat pentru Pace”.

Cele două state vecine intenţionează să adere simultan la NATO, organizaţie ce are 30 de state membre, inclusiv România.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...