Parlamentul moldovean ar putea ratifica Tratatul de frontieră cu România până la sfârşitul anului

Parlamentul de la Chişinău ar putea ratifica până la sfârşitul acestui an Tratatul privind regimul de frontieră dintre România şi Republica Moldova, a declarat luni presei şeful legislativului, Marian Lupu.
Economica.net - lun, 27 aug. 2012, 11:46
Parlamentul moldovean ar putea ratifica Tratatul de frontieră cu România până la sfârşitul anului

El a declarat că a discutat această chestiune şi cu cancelarul german Angela Merkel, pe care a anunţat-o că ratificarea acestui document reprezintă una dintre priorităţile sesiunii de toamnă-iarnă a legislativului. Potrivit oficialului, documentul semnat acum aproape doi ani nu a fost ratificat până acum din cauza unor ‘subiecte pur tehnice de procedură’, dar care au fost depăşite. ‘Din vara acestui an toate procedurile au fost aranjate şi noi suntem gata pentru ratificare’, a declarat Marian Lupu.

Semnarea acordului în 2010 a provocat scandal la Chişinău, dar Marian Lupu şi-a exprimat încrederea că ratificarea acestuia va fi votată de majoritatea parlamentară din legislativ.

Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră a fost semnat la 8 noiembrie 2010, la Bucureşti, de fostul ministru român de externe Teodor Baconschi şi premierul Vlad Filat.

Semnarea Tratatului a provocat scandal la Chişinău, atât din partea opoziţiei comuniste, cât şi din partea unor partide din Alianţa pentru Integrare Europeană. Fostul preşedinte interimar Mihai Ghimpu a declarat că acesta a fost semnat de Filat cu încălcarea normelor de procedură.

Tratatul este un document tehnic, care reglementează modalitatea de realizare a marcării pe teren a frontierei, soluţionarea problemelor referitoare la construirea de obiective comune la frontieră, întreţinerea frontierei, constituirea şi funcţionarea unei Comisii mixte pentru verificarea traseului frontierei de stat şi întreţinerea semnelor de frontieră, modul de folosire a apelor de frontieră, căilor ferate, şoselelor, precum şi a altor instalaţii de comunicaţii care traversează frontiera de stat, desfăşurarea unor activităţi precum pescuitul, vânătoarea, silvicultura, exploatarea subsolului în apropierea frontierei, modul de cercetare şi de soluţionare a încălcărilor regimului de frontieră, cum ar fi trecerea nepermisă a graniţei sau deteriorarea semnelor de frontieră etc.

Te-ar mai putea interesa și
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu......
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...