Parlamentul ungar a aprobat taxa pe tranzacţiile financiare, criticată de banca centrală

Parlamentul de la Budapesta a aprobat joi, cu o largă majoritate, o taxă pe tranzacţiile financiare care urmează să fie impusă inclusiv Băncii Naţionale a Ungariei şi Trezoreriei, fără să mai aştepte opinia pe care guvernul a solicitat-o Băncii Centrale Europene (BCE) transmite AFP.
Economica.net - lun, 09 iul. 2012, 21:16

Noua taxă a fost adoptată cu 249 voturi pentru şi 94 împotrivă, datorită majorităţii de două treimi deţinută de partidul de guvernământ Fidesz al premierului Viktor Orban.

Prima versiune a legii, care nu se referea la banca centrală şi Trezorerie, a fost anunţată în aprilie de ministrul Economiei Gyorgy Matolcsy, în cadrul unui plan de austeritate menit să reducă deficitul bugetar şi să permită ridicarea sancţiunilor UE aplicate Ungariei, aflată la acea dată în procedură de deficit excesiv din 2004.

Acum două săptămâni, premierul a anunţat un nou plan economic de 1 miliard de euro pentru combaterea şomajului şi a indicat că pentru finanţarea acestuia guvernul va aplica noua taxă şi băncii centrale şi Trezoreriei.

Mărimea impozitului este de 0,1% din valoarea tranzacţiei financiare, cu excepţia depozitelor de o zi la banca centrală, unde va fi de 0,01%. Taxa va fi limitată la 6.000 de forinţi (20 de euro) per tranzacţie, cu excepţia băncii centrale, a Trezoreriei şi a poştei.

Preşedintele Băncii Naţionale a Ungariei, Andras Simor, consideră că taxă reprezintă un nou atac la adresa independenţei băncii centrale.

Noua taxă va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, iar guvernul a trimis proiectul Băncii Centrale Europene, dar nu a aşteptat opinia acesteia care potrivit analiştilor va fi negativă, înainte de aprobarea în Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...