Parteneriat în comerțul online: evoMag își va comercializa produsele și pe elefant.ro

23 08. 2021
elefant_28345500

Companiile Evolution Prest Systems SRL, care operează magazinul online de produse electroIT evoMag și Elefant Online SA, care deține elefant.ro, au semnat un parteneriat în urma căruia produsele din oferta evoMAG se vor regăsi și în platforma elefant.ro. „Începând din această lună, evoMAG va comercializa o parte din produsele aflate în oferta sa și pe elefant.ro. Cei doi retaileri au încheiat recent un parteneriat cu scopul de a răspunde cât mai bine cerințelor clienților și de a accelera vânzările prin utilizarea ecosistemului dezvoltat de elefant.ro în cei 11 ani de ecommerce”, anunță companiile.

Parteneriatul presupune includerea în oferta elefant.ro a peste 3500 de produse furnizate de evoMAG până la final de an, dintre acestea, o mare parte fiind deja listate. Majoritatea produselor se încadrează în categoriile: telefoane mobile și accesorii, electrocasnice, electronice, echipamente audio și foto.

“Anul 2020 a fost atipic, chiar de cotitură pentru comerțul digital. Mulți români au descoperit că online pot comanda în siguranță și ușor tot ceea ce au nevoie, din confortul propriului cămin. 2021 este un an în care trebuie să consolidăm această tendință“, declară Sergiu Chircă, Director General la elefant.ro.

“Pentru a accelera afacerile în perioada următoare, în ritmul în care ne dorim, avem nevoie de parteneri puternici. Am ales elefant.ro pentru notorietatea pe care o are în piață și pentru baza solidă de peste 3 milioane de clienți. Cred cu tărie că produsele pe care evoMAG le aduce în elefant.ro completează foarte bine oferta existentă“, declară Mihai Pătrașcu, fondator & CEO al evoMAG.

Fondat în 2010, Elefant, controlat de trei fonduri de investiții  (Millennium Gold Resources Limited – Cipru, Olif BV – Olanda și Catalyst România – Luxemburg) a raportat în 2020 o cifră de afaceri de 235,3 milioane de lei și un profit net de peste 241.000 de lei. Compania are filială și la Chișinău.

evoMAG este un business de familie controlat de Mihai Pătrașcu cu afaceri de 157,9 milioane d elei în 2020. Compania  comercializează sute de mii de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, sport & fitness (printre care și trotinete și accesorii pentru trotinete) și pentru casă și grădină, iar anul trecut a deschis primul service pentru trotinete electrice, devenind primul magazin online din România care oferă un astfel de serviciu.