Parteneriat Renault și Envision cu scopul de a dezvolta o uzină de baterii de două miliarde de euro

Envision Group intenţionează să investească două miliarde de euro pentru a construi o fabrică de baterii în nordul Franţei, unde vor fi produse bateriile care vor propulsa o gamă vehiculele electrice accesibile ale Renault SA.
Robert Stan - lun, 28 iun. 2021, 13:34
Parteneriat Renault și Envision cu scopul de a dezvolta o uzină de baterii de două miliarde de euro

Conform producătorului francez, acordul cu Envision Group face parte din strategia Renault în domeniul vehiculelor electrice, strategie în cadrul căreia proprietarul Dacia va achiziţiona de asemenea o participaţie de peste 20% la start-up-ul francez de producţie de baterii Verkor, bateriile produse de această firmă urmând a fi destinate pentru modelele mai mari şi mai scumpe din gama Renault.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron ar urma să anunţe, luni, în mod oficial cele două acorduri, la o conferinţă de presă organizată la uzina Renault de la Douai, nordul Franţei. Tot la Douai urmează a fi construită şi uzina de baterii a Envision, prima facilitate de producţie din Europa a unei companii care este renumită în special pentru că produce turbine eoliene. Înainte de alegerile naţionale de anul următor, Macron vrea să profite de capitalul politic oferit de perspectiva a 4.500 de noi locuri de muncă ce urmează a fi create până în 2030 în această regiune, unde şi Renault intenţionează să pună la punct un hub destinat producţiei de automobile electrice, inclusiv viitorul model Renault 5.

Renault este cel mai recent constructor auto european care în ultimele luni a anunţat planuri pentru aprovizionarea cu baterii. Porsche şi Volvo Car Group au anunţat săptămâna trecută plauri vizând producţia de baterii iar grupul Stellantis NV, producătorul automobilelor marca Peugeot, va prezenta în data de 8 iulie noua sa strategie cu privire la automobilele electrice. La rândul său, grupul german Volkswagen AG a dezvăluit în luna martie un plan în valoare de mai multe miliarde de euro pentru construcţia a şase uzine de baterii electrice în Europa.

Planul Renault „ne va consolida în mod semnificativ poziţie pe măsură ce în 2030 vrem să producem un milion de vehicule electrice în Europa”, a declarat directorul general de la Renault, Luca de Meo. Vehiculele electrice sunt o parte importantă a strategiei lui Luca de Meo de la relansa Renault, companie care anul trecut a înregistrat pierderi istorice. Luca de Meo a spus că până la finele acestui deceniu vehiculele electrice vor reprezenta 90% din vânzările mărcii Renault.

Firma Envision AESC, subsidiara specializată pe baterii a grupului chinez Envision Group, intenţionează ca în 2024 să ajungă la o capacitate de producţie a bateriilor de 9 Gigavaţi oră, pentru ca în 2030 să ajungă la o capacitate de 24 de Gigavaţi oră pentru a echipa viitorul model Renault 5. Compania a promis că va crea 2.500 de locuri de muncă la viitoarea uzină din Franţa până la finele deceniului.

Planurile Envision nu se limitează la Renault

Însă planurile Envision pentru uzina de baterii de la Douai nu se limitează doar la Renault. În documentaţia tehnică depusă pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie compania chineză susţine că viitoarea uzină ar urma să ajungă la o capacitate de producţie de 43 de Gigavaţi oră, un obiectiv care potrivit directorului general Lei Zhang poate fi atins dacă se vor încheia contracte şi cu alţi constructori auto.

Într-un interviu pentru Bloomberg, Lei Zhang a spus că Envision vine în Franţa pentru Renault dar poartă discuţii şi cu alţi mari producători auto cu privire la aprovizionarea cu baterii produse la viitoarea uzină de la Douai. „Avem aşteptări mari de creştere în domeniul bateriilor”, a spus Lei Zhang, dezvăluind că anul trecut vânzările anuale ale grupului chinez s-au ridicat la opt miliarde de dolari. „Franţa este o piaţă strategică pentru Envision”, a spus Lei Zhang.

În ceea ce priveşte intrarea în acţionariatul Verkor, această mişcare ar permite Renault să pună capăt actualului acord de aprovizionare cu baterii de la grupul sud-coreean LG Energy Solution undeva la mijlocul acestui deceniu. Renault nu a dezvăluit preţul pe care îl va plăti pentru pachetul de 20% pe care îl va achiziţiona la Verkor, unde mai sunt acţionari firmele EIT InnoEnergy, Groupe IDEC, Schneider Electric şi Capgemini.

Verkor intenţionează ca în 2023 să înceapă lucrările la construcţia unei uzine de baterii amplasată în Franţa, uzină care va avea o capacitate de producţie a bateriilor de 10 Gigavaţi oră. Până în 2030, capacitatea de producţie ar putea ajunge la 50 de Gigavaţi oră şi din această capacitate 20 de Gigavaţi oră ar urma să fie alocată Renault. Bateriile produse de Verkor ar urma să fie utilizate de Renault pentru modelele mai mari şi mai scumpe din gama sa, inclusiv marca Alpine.

Te-ar mai putea interesa și
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat anul trecut o creștere a portofoliului de 40% față de 2022, informează......
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...
Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru personalul medical din sistemele de apărare și ordine publică și a suplimentat cu 658,6 milioane de lei limita de crediatre pentru FNUASS
Guvernul a reglementat plata gărzilor pentru personalul medical din sistemele de apărare și ordine publică și a suplimentat ...
Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă prin care creează cadrul legal pentru plata personalului ...