Partidul Popular a obţinut majoritatea absolută în urma scrutinului din Spania

Partidul Popular, aflat în prezent în opoziţie, a obţinut majoritatea absolută în urma scrutinului parlamentar desfăşurat în Spania, conform unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne, relatează AFP.
Economica.net - D, 20 nov. 2011, 20:09

Potrivit sondajelor de tip exit-poll difuzate de postul public de televiziune (TVE), Partidul Popular ar fi obţinut între 181 şi 185 de locuri în Parlamentul de la Madrid, în timp ce socialiştii (PSOE), aflaţi la putere de peste şapte ani, vor avea doar 115 – 119 locuri, informează Mediafax.

Victioria conservatorilor era aşteptată într-o ţară grav afectată de criza economică şi de şomaj, actualul Guvern socialist devenind extrem de nepopular după adoptarea măsurilor de austeritate.

Formaţiunea naţionalistă catalană CiU (Convergencia i Unio) a obţinut 13 – 15 locuri în Parlament, în timp ce coaliţia Izquierda Unida (stânga comunistă) va avea între 9 şi 11 deputaţi. Tot conform sondajelor, coaliţia separatistă bască Amaiur, succesoarea mişcării Batasuna, aripa politică a ETA, a intrat în Parlamentul spaniol, având şase – şapte locuri.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ...
Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate într-o procedură intermediară, înainte de......
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, sâmbătă, că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni cu Eugen ...
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Preşedintele Nicuşor Dan, a confirmat, sâmbătă, că drona maritimă care a provocat explozia de vineri din zona Portului ...
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește de procese pentru a-și apăra reputația
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește ...
David Sullivan, coproprietarul clubului de fotbal londonez West Ham, a anunţat sâmbătă că demisionează cu efect imediat ...