Pasajul Ciurel: A fost turnat primul strat de asfalt pe podul peste Dâmboviţa şi Şoseaua Virtuţii FOTO

A fost turnat primul strat de asfalt pe podul peste Dâmbovița și Șoseaua Virtuții, a anunţat vineri Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, care a postat imagini de pe şantier. Lucrările la prima etapă a celui mai mare proiect de infrastructură rutieră din Bucureşti ar putea fi terminate anul acesta, conform estimărilor Primăriei Capitalei.
Anemona Andone - vin, 15 nov. 2019, 10:45
Pasajul Ciurel: A fost turnat primul strat de asfalt pe podul peste Dâmboviţa şi Şoseaua Virtuţii FOTO

Pe lângă aşternerea asfaltului, la Nodul Virtuţii se mai lucrează la finalizarea rampelor de acces către pod, potrivit reprezentanţilor companiei municipale.

Lucrările la Nodul Virtuţii, prima etapă a proiectului unui nou drum către Autostrada Bucureşti – Piteşti (A1), ar putea fi terminate până la finele anului, conform estimărilor Primăriei Capitalei.

Proiectul Penetraţiei Splaiul Independenţei – Ciurel – A1 are trei componente: Nodul Virtuţii (care presupune un pasaj peste râul Dâmboviţa şi peste Şoseaua Virtuţii cu descărcare imediat în Cartierul Militari), o altă secţiune până în centura Bucureştiului şi a treia – din centura Bucureştiului până în autostrada A1.

Acesta a fost demarat în 2010, în ciuda neînţelegerilor dintre Primăria Capitalei şi locuitorii de pe traseul ales. Conflictul între proprietari şi Primărie a dus la blocări succesive în instanţă, ba chiar şi la decizii în justiţie împotriva continuării lucrărilor, toate ducând la prelungirea termenelor şi întârzierea proiectului, astfel încât nici astăzi nu se ştie exact când ar putea fi terminat în întregime. În cele din urmă, singura componentă concretă a proiectului a rămas Podul hobanat de la Ciurel peste râul Dâmboviţa.

Din cauza conflictului cu proprietarii din zonă, coridorul de expropriere pentru drumul ce va porni din Nodul Virtuţii a fost refăcut: în proiectul iniţial erau afectate 200 de clădiri, iar noul proiect prevede aproximativ 20 de imobile (construcţii) pentru expropriere.

Te-ar mai putea interesa și
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii împotriva costului vieţii în întreaga Franţă, dintre care 200.000 la Paris, potrivit unei coaliţii intersindicale a......
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naţionale.
Iaşi: Spaţiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecţionată pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” de la Suceava
Iaşi: Spaţiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecţionată pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” ...
Spaţiul aerian al judeţului Iaşi a fost închis temporar, sâmbătă seară, în contextul alertei aeriene, iar cursa ...
E oficial: Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide fabrica de țevi din Iași pe care tocmai o cumpărase
E oficial: Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide fabrica de țevi din Iași pe care tocmai o cumpărase
Metinvest Tubular Iași, fosta ArcelorMittal Tubular Productsurmează să se închidă. 194 de angajați sunt vizați de ...