Pasajul Doamna Ghica: Primăria Capitalei a virat joi bani pentru plata tablierului

09 06. 2022
pasaj doamna ghica 67584930

„În cursul zilei de mâine compania va efectua plata celor 5 milioane de lei către furnizor. Multumesc partenerilor din Italia care, deși nu primiseră banii, au avut încredere în noi și au lucrat la această componentă esențială pentru pasaj. Urmează ca Trustul de Clădiri Metropolitane să stabilească, împreună cu firma italiană, care sunt termenele de livrare și să actualizeze graficul de execuție”, a transmis edilul – șef.

De asemenea, tot joi, Trustul de Clădiri Metropolitane a primit alte cinci milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea, un alt obiectiv de investiții important al Primăriei Capitalei, a mai spus Nicușor Dan.

Potrivit unor informații anterioare , Trustul de Clădiri Metropolitane a solicitat pe data de 20 aprilie acordarea unui împrumut de 20 de milioane de lei, destinat proiectelor privind Pasajul Doamna Ghica şi Supralărgirea Prelungirea Ghencea.

În cazul Pasajului Doamna Ghica, lucrările au fast reluate în luna august 2021 şi s-a finalizat devierea reţelelor, care au fost date în exploatare. De asemenea, au fast finalizate lucrările de sistematizare la sol, rămânând de executat lucrările de suprastructură pasaj.

Societatea a finalizat procedura de achiziţie a tablierului metalic, iar, conform clauzelor contractuale, Trustul de Clădiri Metropolitane trebuie să achite executantului un avans de 15%, respectiv 4.000.000 de lei. Începând cu luna iulie, executantul va efectua primele livrări ale tablierului, iar societatea va avea nevoie de lichidităţi pentru a achita contravaloarea acestora, urmând ca decontul către municipalitate să se realizeze după recepţionarea în şantier a materialelor.

„Prin urmare, până la decontarea materialului de către Municipiul Bucureşti, Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA trebuie să asigure plata către executant a tronsoanelor livrate, astfel încât să nu existe blocaje şi întârzieri în execuţie. În acest sens, societatea are nevoie de un disponibil de 8.000.000 lei pentru a asigura plăţile către executantul tablierului, până la momentul aprobării situaţiilor de lucrări de către Municipiul Bucureşti şi decontarea acestora către societate”, se explică într-un raport de specialitate.

La proiectul din Prelungirea Ghencea lucrările au fost reluate în noiembrie 2021, fiind în curs de execuţie devierea reţelelor şi amenajarea trotuarelor. În vederea continuării lucrărilor, societatea a lansat proceduri de achiziţie pentru materiale de construcţii şi execuţie lucrări de piloţi foraţi, cu o valoare estimată de 8.800.000 lei. Având în vedere că până la decontarea lucrărilor de către municipalitate, societatea trebuie să achite contravaloarea produselor şi lucrărilor contractate, este necesară asigurarea unui disponibil de 3.000.000 de lei.

„De asemenea, pe lângă disponibilul necesar continuării lucrărilor la cele două proiecte, societatea mai motivează necesitatea contractării împrumutului prin evitarea procedurilor de executare silită şi/sau insolvenţă, fiind nevoită să achite datoriile către creditorii care au obţinut hotărâri judecătoreşti de obligare a societăţii la plata sumelor datorate, societatea având nevoie de un disponibil în valoare de 5.000.000 lei”, se mai arată în raportul de specialitate.