Pasarelele pietonale peste DN 1 au fost date în folosinţă. Victor Ponta, aşteptat la inaugurare

Economica.net
17 08. 2013
pasarela0_62742500

Cele patru pasarele pietonale ridicate în oraşele Azuga, Buşteni şi Comarnic au fost date în folosinţă sâmbătă, anunţă Poliţia Română.

Pasarelele pietonale metalice reprezintă, potrivit autorităţilor, o soluţie temporară de fluidizare a traficului rutier pe Valea Prahovei până la construirea autostrăzii Comarnic-Braşov.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Micea Cosma, cele patru pasarele au fost construite de firme din judeţ, iar costul lor variază între 70.000 şi 99.000 de euro.

Două dintre pasarele sunt amplasate în Buşteni, una în Azuga şi una în Comarnic, acestea fiind zonele de pe Valea Prahovei unde se produceau cel mai frecvent aglomerări în trafic, întrucât şoferii opreau la trecerile de pietoni pentru a acorda prioritate.

O dată cu punerea în funcţiune a celor patru pasarele, în cele trei localităţi a fost desfiinţate şapte treceri de pietoni.

Totodată, pe marginea DN 1 au fost montate garduri metalice de peste un metru înălţime, pentru a-i împiedica pe pietoni să traverse neregulamentar.

Potrivit şefului CJ Prahova, inagurarea oficială a pasarelelor peste DN 1 va avea loc duminică, la eveniment fiind aşteptaţi premierul Victor Ponta și vicepremierul Gabriel Oprea. 

CITEȘTE ȘI Pasarele pe DN 1, pentru fluidizarea traficului. Cum arată noile „treceri de pietoni” suspendate