Omul de afaceri din Ungaria care și-a făcut aeroport în Secuime, deschide acum și patinoar în comuna Remetea din Harghita FOTO

Un nou patinoar urmează să fie inaugurat în România, în comuna Remetea, județul Harghita. Construit de Bayer Construct, deținută de Attila Balázs, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria, Remetea Ice Arena va găzdui peste o lună primele meciuri, dar și deschiderea sezonului intern.
Andrada Ghira - J, 31 iul. 2025, 02:17
Omul de afaceri din Ungaria care și-a făcut aeroport în Secuime, deschide acum și patinoar în comuna Remetea din Harghita FOTO

Ice Remetea Arena este noua casă a clubului de hochei pentru copii din Gheorgheni, implementat la inițiativa ACSH Gheorgheni, campioana României la hochei pe gheață, a anunțat clubul. Patinoarul a fost finanțat de grupul de firme Bayer și este construit de Bayer Geo Energy, deținute de omul de afaceri Attila Balázs, născut la Remetea. Aici se pot antrena și echipa de adulți a clubului, și cea U16, dar și echipa feminină ACS Fox.

Primele evenimente care vor avea loc aici sunt cele din cadrul Cupa Rusty din 30 și 31 august. La ceremonia de deschidere vor juca echipele Hydro Fehérvár AV19, KS Cracovia din Polonia și naționala Ungariei, alături de echipa gazdă, ACSH Gheorgheni.

După meciurile de inaugurare a arenei, sezonul intern va fi deschis pe 3 septembrie. Primul meci al ediției 2025 a Supercupei României va fi cel dintre ACSH Gheorgheni și Corona Brașov.

Patinoar mai mare decât cele de la București

Suprafața de gheață a noului patinoar este de de 60×26 metri, arena are 12 vestiare, dar și un sistemul avansat de aer condiționat și ventilație menită să ofere confort sportivilor și spectatorilor.

Patinoarul a fost omologat recent de către Comisia de verificare și omologare a patinoarelor, care au și vizitat patinoarul. Cu o capacitate de 2.200 de locuri Ice Remetea Arena este mai mare decât Berceni Arena, deschis anul trecut și care are o capacitate de 800 de locuri. Patinoarul Allianz – Țiriac Arena Otopeni are o capacitate de 500 de persoane.

Recent, primarul interimar al Bucureștiului a anunțat în urmă cu două săptămâni că urmează să emită ordinul de începere a lucrărilor pentru patinoarul Flamaropol, ce va avea la finalizare o capacitate de peste 3.600 de persoane. 

În România sunt omologate 14 patinoare, potrivit datelor Federației Române de Hochei pe Gheață.

Balázs este cunoscut locuitorilor din zonă nu doar prin această investiție, ci și prin deschiderea propriului aeroport în urmă cu doi ani, dar și prin faptul că 80% din forța de muncă din companiile sale este atrasă din această zonă.

CITEȘTE ȘI Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria și-a deschis aeroport în Secuime, la Remetea, județul Harghita

Mai mult, omul de afaceri Attila Balasz, a cofinanțat alături de Distribuție Energie Electrica România (DEER) o stație electrică de transformare în Remetea, o investiție de 42 de milioane de lei.

Cine este Bayer Construct

Bayer Construct a fost înființată în 2002 în Ungaria și la început s-a bazat pe producția de structuri monolitice. În ultimii 20 de ani, compania a crescut de la o afacere de familie, la  un grup de companii, cu activități în industria inginerească și a construcțiilor, minerit, materiale de construcții, servicii imobiliare și leasing.

Activitățile companiei s-au extins pentru a finaliza proiecte de construcții, antreprenoriat general, producție de materiale de construcții și dezvoltare imobiliară.

În ultimul an, compania s-a extins în continuare pentru a include producția de oțel în operațiunile sale. În cadrul grupului, activitățile de construcții rămân profilul principal al Bayer Construct, care este cea mai mare companie maghiară de construcții structurale, fiind adesea antreprenorul unor proiecte mari precum Puskás Arena, Etele Plaza și Agora Budapesta.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că proiectul reactoarelor modulare de la Doiceşti are probleme reale care nu pot fi ignorate, subliniind că susţine deciziile fezabile economic......
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin din București
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin ...
MR.DIY, unul dintre cei mai mari retaileri de produse pentru casa si lifestyle din Asia, a deschis primul său magazin din ...
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de kilometri
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de ...
Au început lucrările în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – etapa a ...
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul ţării pentru ...