Patronatele din turism de pe Litoral și Delta Dunării cer amânarea începerii anului școlar până pe data de 18 septembrie

Asociaţiile patronale din turism de pe Litoral şi Delta Dunării, alături de Organizaţia de Management a Destinaţiei (OMD) Mangalia, solicită Ministerului Educaţiei începerea anului şcolar 2023 - 2024 pe data de 18 septembrie, nu pe 11 septembrie cum se prevede în Ordinul de ministru, aflat în dezbatere publică, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 feb. 2023, 17:44
Patronatele din turism de pe Litoral și Delta Dunării cer amânarea începerii anului școlar până pe data de 18 septembrie

Potrivit unui comunicat de presă al Resto Constanţa, o săptămână de vacanţă suplimentară va permite copiilor şi părinţilor, dar şi cadrelor didactice, să se bucure mai mult de vremea frumoasă şi de timp benefic pentru refacerea capacităţii de pregătire şcolară în vederea noului an şcolar.

„Toate asociaţiile patronale de pe Litoral şi din Delta Dunării (…), la care se adaugă asociaţii patronale din HoReCa din România şi Organizaţiile de Management de Destinaţie Mangalia şi Constanţa-Mamaia – solicită ferm amânarea datei de începere a şcolii până la 18 septembrie, considerând că o săptămână de vacanţă suplimentară va permite copiilor şi părinţilor, dar şi cadrelor didactice, să se bucure mai mult de vremea frumoasă şi de timp benefic pentru refacerea capacităţii de pregătire şcolară în vederea noului an şcolar. Multe din familiile cu copii se vor putea astfel bucura şi de tarifele scăzute în ofertele speciale din luna septembrie în destinaţii de vacanţă de Litoral, Delta Dunării, sau, desigur, de zile de vacanţă în destinaţii montane, balneare sau de city break în oraşe din România sau din lume. Constatăm că, în continuare, în ciuda apelurilor repetate, de peste 15 ani, anual, formulate de Federaţiile şi Patronatele din industria ospitalităţii din România, deciziile miniştrilor Educaţiei continuă să ignore interesul pe care administraţia centrală ar trebui să îl aloce, cu adevărat, industriei ospitalităţii şi atragerii de turişti şi de vizitatori în destinaţia România”, se menţionează în comunicat.

În viziunea patronatelor din turism, „această situaţie repetată reprezintă un act de subminare a economiei şi priorităţilor judeţene şi naţionale în privinţa industriei ospitalităţii şi a promovării Destinaţiei România”.

„Cerem susţinere fermă din partea primului ministru în acest sens şi aşteptăm să vedem că, în sfârşit, şi turismul devine o prioritate reală în această ţară, aşa cum se întâmplă în Grecia, Turcia, Bulgaria, ca să enumerăm doar trei dintre destinaţiile concurente şi vecine”, notează Resto Constanţa.

Solicitarea cu privire la schimbarea datei de începere a anului şcolar 2023 – 2024 este semnată de: Asociaţia Patronală Resto Constanţa, Asociaţia Patronală Eforia Turistică, Asociaţia Patronală Costineşti, Asociaţia Operatorilor de Plaja Mamaia Nord, Asociaţia Patronală Marea Neagră – Sud Litoral, Asociaţia Patronală Tulcea – Delta Dunării şi Organizaţia de Management de Destinaţie Mangalia.

Conform proiectului de Ordin de ministru pus în dezbatere publică de către Ministerul Educaţiei, anul şcolar 2023 – 2024 va începe pe 11 septembrie, urmând să se încheie pe 21 iunie 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...