Patronatele din turism propun parlamentarilor cazare cu până la 4.000 lei/lună. Condiţii de 4 stele

Membrii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) care deţin unităţi de cazare din Bucureşti au capacitatea de a asigura cazarea pentru toţi parlamentarii, la tarife de 4.000 lei pe lună sau chiar mai puţin, la condiţii de 4 stele, potrivit unui comunicat al asociaţiei.
Economica.net - mie, 16 ian. 2013, 17:07
Patronatele din turism propun parlamentarilor cazare cu până la 4.000 lei/lună. Condiţii de 4 stele

„În urma informaţiilor din presă, potrivit cărora parlamentarilor li s-a redus alocaţia pentru cazare la 4.000 lei pe lună, aducem la cunoştinţa opiniei publice că Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc – prin membrii săi, deţinători de unităţi de cazare din Bucureşti – are capacitatea de a asigura cazarea pentru toţi parlamentarii la tarife de 4.000 lei pe lună sau chiar mai puţin, la condiţii de patru stele”, se arată într-un comunicat al FPTR.

La aceste tarife, parlamentarii vor beneficia de toate facilităţile unei structuri de patru stele, precum mic dejun, televizor, aer condiţionat, parcare şi internet, potrivit sursei citate.

„Facem această precizare, în măsura în care membrii FPTR şi-au arătat disponibilitatea de a rezolva această problemă în condiţiile de tarif impuse. Aşteptăm să fim contactaţi de reprezentanţii Parlamentului pentru a soluţiona această problemă”, se mai spune în comunicat.

Liderul deputaţilor PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat, marţi, că nivelul cheltuielilor de cazare pentru fiecare parlamentar va fi redus de la 7.500 de lei lunar în prezent la 4.000 de lei, bani obţinuţi în baza unei declaraţii pe propria răspundere că aceştia nu deţin locuinţe în Capitală, urmând ca fiecare dintre aceştia să opteze pentru forma de cazare.

El a mai spus că plenul celor două Camere ale Parlamentului se va întruni luni pentru a modifica Statutul senatorilor şi deputaţilor, astfel încât să poată fi operate economiile bugetare.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte
Pasajul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte, anunţă primarul Capitalei Ciprian Ciucu, urmând ca la începutul anului viitor lucrarea să fie recepţionată....
Din cauza problemelor din Marea Neagră, cumpărătorii asiatici se reorientează spre grâul australian şi argentinian
Din cauza problemelor din Marea Neagră, cumpărătorii asiatici se reorientează spre grâul australian şi argentinian
Importatorii asiatici de grâu au cumpărat cel puţin o jumătate de milion de tone de grâu din Australia şi Argentina ...
Tren București – Budapesta – Bruxelles: Cum ai putea să cumperi un singur bilet pentru călătoriile în mai multe țări UE
Tren București – Budapesta – Bruxelles: Cum ai putea să cumperi un singur bilet pentru călătoriile în mai ...
Comisia Europeană vrea să creeze un sistem prin care poate cumpărat un singur bilet de tren, de pe același site, pentru ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut săptămâna trecută 4,74 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut săptămâna trecută 4,74 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 4,74 miliarde de lei la capitalizare (-0,66%), ...