Patronatele din turismul balnear din România și Bulgaria se aliază pentru dezvoltarea acestui sector în regiunea Dunăre-Marea Neagră. Părțile vor coopera pentru dezvoltarea unei destinaţii transfrontaliere integrate

14 11. 2025
Memorandum turism Balnear

Potrivit unui comunicat transmis vineri, Memorandumul de Cooperare vizează consolidarea şi promovarea turismului de sănătate în zona transfrontalieră România-Bulgaria.

Documentul a fost semnat de reprezentanţii celor două organizaţii, respectiv Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR, Siyka Katsarova, preşedintele Uniunii Bulgare de Balneologie şi Turism Balnear (BUBSPA) şi, din acest an, preşedinte al European Spas Association (ESPA), Iuliana Tasie, prim-vicepreşedintele OPTBR, şi Svetina Ivanova, directorul Executiv BUBSPA.

Totodată, documentul a fost oficializat la 12 noiembrie 2025, în cadrul Congresului Turismului Balnear şi de Wellness al României, desfăşurat la Sovata Ensana Health Spa Hotels între 11 şi 13 noiembrie.

Ceremonia a avut loc în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Laurenţiu Viorel Gîdei, „marcând sprijinul autorităţilor române pentru dezvoltarea acestui sector strategic”.

„Memorandumul subliniază potenţialul remarcabil al resurselor terapeutice naturale ale celor două ţări – ape minerale şi termale, nămoluri terapeutice, factori naturali de cură şi un climat benefic – ce pot susţine o dezvoltare competitivă a turismului de sănătate la nivel european. De asemenea, documentul valorifică experienţa complementară a celor două organizaţii: expertiza BUBSPA în standardizare, acces pe pieţele internaţionale şi dialog instituţional, respectiv rolul OPTBR ca principal reprezentant al sectorului balnear românesc, cu tradiţie în promovarea resurselor naturale, reprezentarea industriei şi formarea profesioniştilor”, susţin reprezentanţii OPTBR.

Cele două părţi se angajează să dezvolte proiecte comune în domenii precum: creşterea vizibilităţii şi reprezentării internaţionale, elaborarea de produse turistice integrate, participări coordonate la târguri internaţionale, programe de formare şi schimburi profesionale, promovarea cercetării ştiinţifice şi inovării prin colaborări cu mediul academic, precum şi accesarea unor surse de finanţare europeană, inclusiv INTERREG, Horizon Europe sau Programul Regiunii Dunării, precizează sursa citată.

„Acest parteneriat creează cadrul pentru dezvoltarea unei destinaţii transfrontaliere integrate, sustenabile şi puternic competitive, capabile să se alinieze celor mai performante pieţe europene de turism de sănătate. PTBR îşi reafirmă angajamentul pentru valorificarea responsabilă a resurselor naturale terapeutice ale României şi pentru consolidarea sectorului balnear ca pilon strategic al economiei naţionale. Prin acest memorandum, România şi Bulgaria fac un pas important către definirea unei identităţi regionale comune, ancorată în calitate, sustenabilitate şi inovaţie.”, se menţionează în comunicat.

Sursa foto: Facebook.com/optbr