Patronatul Industriei Române de Apărare cere revizuirea urgentă a procedurilor de achiziţii pentru a ne apăra împotriva amenințărilor aeriene de joasă altitudine

29 05. 2026
drona geran 2 shahad 136 2

Contextul, succint:

În noaptea de 28 spre 29 mai 2026, o dronă rusească de tip Geran-2 a căzut și a explodat pe un bloc de zece etaje din oraș, rănind două persoane și ducând la evacuarea a aproximativ 70 de locatari.

Nu este un accident izolat, ci un avertisment: România, stat membru NATO și UE, are nevoie urgentă de o capacitate reală de apărare împotriva amenințărilor aeriene de joasă altitudine, spune ROMDEF.

Două aeronave F-16 au decolat la ora 01:19 de la Baza Aeriană Fetești, sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT, iar piloții aveau autorizarea de a angaja ținta. Cu toate acestea, intervenția împotriva dronei nu a fost posibilă: Galațiul se află la doar câțiva kilometri de graniță, iar deschiderea focului deasupra unei zone urbane dens populate ar fi creat un risc mai mare decât impactul în sine. Este o limitare operațională reală, recunoscută public și de autorități, care nu se rezolvă prin avioane de vânătoare, ci prin sisteme dedicate, amplasate corect în teritoriu, explică Patronatul Industriei Române de Apărare.

Soluția propusă de ROMDEF vizează urgentarea achiziţiei și amplasării sistemelor de apărare în zonele de graniță și în jurul obiectivelor strategice: de la județele din proximitatea frontierei până la infrastructura critică, precum centrala de la Cernavodă.
Aceste capabilități există, inclusiv în industria românească privată, însă ritmul în care statul le poate contracta și opera rămâne principalul obstacol, atrage atenţia Patronatul Industriei Române de Apărare.

ROMDEF propune următoarele soluţii punctuale:

Prima

Constituirea imediată a unui Consiliu Consultativ Permanent: un mecanism instituționalizat care să reunească structurile de forță, CSAT, Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului împreună cu operatorii privați din domeniul apărării.
Astăzi, întâlnirile dintre autorități și companii sunt sporadice și mai degrabă informale, fără un cadru care să le impună rigoare, rezoluții clare și pași de urmat, spune ROMDEF.

A doua

Revizuirea urgentă a procedurilor de achiziţii. În prezent, de la identificarea nevoii până la achiziția efectivă durează între 2 și 5 ani, durată depăşită de ritmul amenințărilor pe care le avem la frontiera estică a NATO care se înteţeşte.

Statele europene partenere, mai ales cele de pe flancul estic, au accelerat, în ultimii ani, ciclurile de achiziție pentru capabilități defensive, fără să își compromită rigoarea procedurală.

Patronatul Industriei Române de Apărare reprezintă interesele companiilor active în industria de apărare, tehnologii dual-use, infrastructură critică și logistică strategică, respectiv securitate cibernetică și sisteme integrate.