Patroni: Turismul românesc are nevoie de sistemul all inclusive

Turismul românesc are nevoie de sistemul all inclusive pentru a deveni atractiv şi a concura cu pieţele care au dezvoltat acest sistem, susţine Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii, condusă de fostul ministru de profil Dan Matei Agathon, ca reacţie la criticile altui patronat din domeniu.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 10:25
Patroni: Turismul românesc are nevoie de sistemul all inclusive

„Nu vom putea să atragem numeroşii turişti străini care caută bilete all inclusive dacă nu punem la punct oferte asemănătoare cu cele din Turcia, Grecia sau chiar Bulgaria. Declaraţiile referitoare la obezitatea sau alcoolismul născut din all inclusive sunt cel puţin neavenite. Ar trebui să întrebăm reprezentanţii operatorilor TUI, Thomas Cook – Neckermann sau ITS dacă milioanele lor de clienţi pentru all inclusive sunt obezi şi alcoolici ca să vedem dacă această declaraţie este serioasă sau dacă dovedeşte doar necunoaşterea pieţei turistice mondiale”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii.

Sursa citată susţine că „presupuşi reprezentanţi ai turismului românesc” ţin lucrurile pe loc şi practică turismul ca în urmă cu 50 de ani, ceea ce face ca atât turişti străini cât şi români să prefere destinaţii străine, cu servicii all inclusive.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, a declarat miercuri că sistemul all inclusive în hoteluri duce la obezitate, consum mare de alcool şi risipă.

Şi preşedintele ANAT, Corina Martin, spune că sistemul all inclusive nu este o soluţie pentru litoralul românesc, pentru că turiştii vor să mănânce de fiecare dată la restaurante diferite.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a declarat joi că sistemul all inclusive nu duce la obezitate, dar că el nu îl preferă, pentru că vrea diversitate.

Te-ar mai putea interesa și
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat de ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi......
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi zilnice, în orele de seară
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi ...
Turbina cu Gaz 1 (TG1) a Centralei Electrice cu Ciclu Combinat (CECC) Mintia a fost sincronizată, joi, cu succes pentru ...