Patronii Therme au primit licența de agregator de energie electrică

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a acordat firmei Voltlink SRL licența pentru activitate de agregare, a informat instituția. Decizia a fost luată în prima ședință a Comitetului de Reglementare în acest an.
Mihai Nicuţ - mar, 14 ian. 2025, 17:07
Patronii Therme au primit licența de agregator de energie electrică

Voltlink este controlată de grupul Therme, de origine austriacă, ce operează complexul de wellness Therme din nordul Bucureștiului.

Activitatea de agregare este dfinită de legea energiei drept ″funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică″.

În 2023, ANRE a aprobat un ordin prin care a definit entitatea agregată dreptentitatea rezultată prin agregarea voluntară a producătorilor de energie electrică şi/sau a clienţilor finali (consumatori) de energie electrică şi/sau deţinătorilor de instalaţii de stocare a energiei electrice care gestionează o unitate agregată.

De asemenea, a fost actualizată definiţia unităţii agregate care este reprezentată de portofoliul de locuri de producere şi/sau de consum şi/sau de instalaţii de stocare gestionat de o entitate agregată, care îndeplineşte condiţia ca suma puterilor electrice maxime simultane aprobate pentru a fi absorbite/debitate (înscrise în avizul tehnic de racordare/ certificatele de racordare aferente unităţii de producere a energiei electrice agregată comandabilă / consum agregat comandabil / instalaţiei de stocare agregată comandabilă) să fie de cel puţin 1 MW şi condiţia să existe capabilitatea tehnică de a răspunde dispoziţiilor de dispecer.

Therme dezvoltă și un proiect fotovoltaic  de 2,5 MWp cu stocare, proiect finanțat parțial prin PNRR.

Licențe pentru activitatea de agregare mai dețin companiile Evolve Energy Management Solutions, Digital Energy Services Romania din grupul ceh Nano Energies, PPC Advanced Energy Services Romania (fosta Enel X Romania) și Kompact Grid.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...