Patronul hotelurilor Continental vrea să vândă hotelul Ibis din Constanţa şi două terenuri

Proprietarul lanţului Continental, Radu Enache, vrea să scoată la vânzare două terenuri în Timişoara şi Iaşi şi să vândă hotelul Ibis din Constanţa într-o tranzacţie de tip lease back, care presupune răscumpărarea unităţii în leasing de la o societate specializată în astfel de tranzacţii.
Economica.net - J, 11 apr. 2013, 11:04
Patronul hotelurilor Continental vrea să vândă hotelul Ibis din Constanţa şi două terenuri

„Având în vedere prelungirea crizei economice în România şi scăderea veniturilor societăţii, situaţia financiară actuală a acesteia nemaipermiţând plata serviciului datoriei conform graficelor convenite cu creditorii, consiliul de administraţie propune restructurarea datoriilor printr-o disponibilizare de numerar care să permită plata ratelor în avans”, se arată într-un anunţ al companiei.

Astfel, urmează să fie aprobată vânzarea a două terenuri în Timişoara şi Iaşi, precum şi drepturile litigioase pentru un teren în Cluj-Napoca.

„Terenul din Timişoara are 4.000 de metri pătraţi, iar cel din Iaşi are 10.000 de metri pătraţi. Vreau să vând aceste terenuri, dar sunt dispus şi la orice fel de colaborări: să construiesc pe ele hoteluri alături de alţi investitori sau să construiesc hotelul pentru un investitor care să îl cumpere, iar eu să îl operez”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Radu Enache.

De asemenea, Enache vrea să vândă hotelul Ibis din Constanţa printr-un contract de tip sale&lease back.

În vara anului 2008, acelaşi hotel a fost vândut şi răscumpărat printr-o operaţiune similară. Hotelul Ibis din Constanţa a fost deschis în 2005, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro, incluzând şi valoarea terenului. Hotelul are 154 de camere şi este clasificat la trei stele.

Enache nu intenţionează deocamdată să înstrăineze niciun hotel din lanţ, cu toate că afacerile stagnează de patru ani.

„Afacerile noastre au rămas în zona 20,5-21,5 milioane de euro. România nu mai este interesantă pentru oamenii de afaceri şi activitatea noastră este redusă, din acest motiv. De la clienţi majoritar străini în urmă cu câţiva ani am ajuns să avem majoritar români”, a adăugat omul de afaceri.

Înfiinţat în urmă cu 20 de ani de către Radu Enache, lanţul Continental cuprinde 14 hoteluri cu 1.860 de camere, 13 restaurante, 19 cafenele şi baruri şi 54 de săli de conferinţe.

Potrivit ultimelor date disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor, Continental Hotels avea la finele lui 2011 pierderi de aproximativ 10 milioane de euro şi datorii totale de 50 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din 2022 încoace
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din ...
Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât în 2024, un an agricol foarte slab....
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety ...
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...