Patru ani de război în Ucraina – De la linia frontului la negocieri: Cum s-a mutat accentul în războiul din Ucraina

În 2022, ştirile reflectau în general mişcările decisive de pe linia frontului care, de atunci, nu s-au mai produs la aceeaşi scară, scrie Agerpres.

Imediat după lansarea invaziei în urmă cu patru ani, forţele ruseşti au încercat să încercuiască Kievul şi au ocupat zone strategice din nord-estul şi, mai ales, din sud-estul Ucrainei, cum ar fi regiunea Herson şi centrala nucleară Zaporojie, din regiunea vecină cu acelaşi nume, care rămâne sub control rusesc până în prezent şi este o sursă de dispută în negocieri.

Ruşilor le-a fost mai dificil să cucerească Mariupolul, port ucrainean de la Marea Azov, care a rezistat unor luni bune de asediu şi a căzut în cele din urmă în mâinile forţelor Kremlinului în mai 2022, soldându-se cu cea mai mare capitulare de prizonieri din întregul război.

Înainte de aceasta, între martie şi aprilie ale aceluiaşi an, Ucraina a eliberat zonele ocupate de Rusia din jurul Kievului.

Intrarea trupelor ucrainene în oraşul Bucea, satelit al Kievului, a dus la descoperirea a sute de cadavre – fiind vorba despre ucraineni, în mare majoritate civili, executaţi de forţele de ocupaţie ruseşti -, ceea ce, conform unor analize, a precipitat prăbuşirea finală a negocierilor care vizau încheierea conflictului pe care ucrainenii şi ruşii îl purtau în Belarus şi Turcia.

Toamna anului 2022 a adus mai multe veşti bune pentru Ucraina, care în prima şi cea mai de succes contraofensivă a reuşit să recupereze teritorii în regiunea nord-estică Harkov şi să elibereze Herson, capitala regiunii sudice cu acelaşi nume.

Al doilea an

Ulterior, avându-i pe mercenarii grupului Wagner ca vârf de lance, Rusia a avansat lent şi cu costuri uriaşe în regiunea Doneţk.

Asedii precum cel al oraşului Bahmut – Artiomovsk pentru ruşi – au captat atenţia internaţională timp de luni de zile, până la cucerirea completă a acestuia de către forţele Kremlinului în mai 2023.

În iunie acelaşi an, grupul Wagner a pus în scenă o rebeliune fără precedent împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care Kremlinul a reuşit să o înăbuşe. Rebeliunea s-a încheiat definitiv în august, odată cu moartea liderului acestei armate private, Evgheni Prigojin, când avionul în care călătorea s-a prăbuşit.

După multe luni de pregătiri, Ucraina a lansat a doua contraofensivă în vara aceea.

Concentrată simultan pe Bahmut şi pe sud-est, această operaţiune a eşuat fără a obţine rezultatele aşteptate şi a contribuit la demiterea controversată, în februarie 2024, a şefului de atunci al armatei ucrainene, carismaticul Valeri Zalujnîi.

Faza poziţională a războiului

Înainte de demiterea sa, Zalujnîi a prezis că războiul intrase într-o fază de impas în care Rusia îşi va exploata superioritatea numerică în ceea ce priveşte personalul militar dacă Ucraina nu va reuşi să obţină un avantaj tehnologic decisiv.

Timpul i-a dat dreptate lui Zalujnîi, iar frontul a rămas static de atunci, cu înaintări ruseşti în general lente, dar constante, pe care Kremlinul le realizează cu un cost foarte mare în rândul militarilor.

Pentru a schimba această dinamică nefavorabilă, Kievul a lansat o ofensivă surpriză asupra regiunii Kursk din Rusia în august 2024, controlând în cele din urmă peste 1.000 de kilometri pătraţi.

Deşi a avut rol de stimulent moral pentru ucraineni la acea vreme, operaţiunea a eşuat la sfârşitul iernii din 2025 fără a inversa tendinţa generală de pe front.

Era Trump

Revenirea lui Trump la Casa Albă a adus cu sine o nouă fază a războiului, centrată pe negocieri care nu au dus încă la niciun acord stabil de încetare a focului.

Realitatea de pe teren a obligat Kievul să renunţe la ceea ce a pierdut pe câmpul de luptă, dar ucrainenii refuză să predea şi partea din Donbas care rămâne sub controlul lor, aşa cum cere Rusia ca o condiţie preliminară pentru încheierea unui acord.

Ambele părţi plătesc preţul a patru ani de război, cu un număr mare de victime proporţional cu populaţiile lor respective, dar şi la nivel economic.

Rusia îşi vede în prezent veniturile din petrol, pe care le foloseşte pentru a finanţa războiul, scăzând din cauza sancţiunilor occidentale, la care Trump a contribuit prin embargoul său asupra giganţilor petrolieri ruşi Lukoil şi Rosneft.

Kievul este complet dependent de partenerii săi pentru supravieţuire, în contextul în care Trump a închis robinetul ajutorului financiar către Ucraina, a cărui viabilitate ca stat şi al cărui efortul de război depind acum în întregime de banii europenilor.

Scandalul de luare de mită din sectorul energetic din noiembrie anul trecut, care a dus la demisia mai multor miniştri şi a lui Andrii Iermak, până atunci atotputernicul şef de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, şi care a trebuit să demisioneze din această funcţie, nu a ajutat poziţia şefului statului ucrainean.

Totodată, Rusia a început anul acesta cu o campanie de atacuri asupra sistemului energetic ucrainean, care a lăsat milioane de oameni fără lumină, apă şi încălzire, la temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius şi care slăbeşte şi mai mult economia şi capacitatea industrială a Ucrainei.