Patru din zece companii din România nu găsesc angajaţi cu competenţe necesare, adaptate afacerii – raport Deloitte

Patru din zece companii active în România (41%), care afirmă că nu găsesc suficienţi angajaţi, se confruntă cu un deficit de competenţe necesare pentru a satisface cerinţele actuale de business, conform studiului Deloitte Global Human Capital Trends 2023, publicat joi.
AGERPRES - J, 26 oct. 2023, 13:29
Patru din zece companii din România nu găsesc angajaţi cu competenţe necesare, adaptate afacerii - raport Deloitte

Pe acest fond, peste o treime dintre organizaţii (35%) declară că nu reuşesc să găsească un număr suficient de angajaţi, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, companiile apelează tot mai mult la aşa-numitele „ecosisteme ale forţei de muncă”, ce presupun identificarea şi gestionarea unor noi tipuri de resurse umane, cum ar fi: consultanţi (52% dintre companiile participante la studiu), freelanceri şi subcontractori (50%) sau centre de servicii externalizate (38%), care completează forţa de muncă tradiţională, formată din angajaţii cu normă întreagă sau redusă.

De asemenea, printre măsurile la care apelează companiile pentru a amplifica forţa de muncă existentă, cercetarea Deloitte evidenţiază implementarea de soluţii tehnologice şi de inteligenţă artificială (30% dintre participanţi).

La nivel global, organizaţiile participante la studiu menţionează tot dificultatea de a găsi competenţele necesare pentru a răspunde actualelor nevoi de business pe primul loc (46%), urmată de nevoia de a crea o forţă de muncă cu structură agilă (36%), care să permită redimensionarea rapidă a echipelor, în funcţie de nevoi.

Raportul de specialitate relevă faptul că, pentru companiile din România, beneficiile unui „ecosistem al forţei de muncă”, alcătuit din mai multe tipuri de resurse umane şi gestionat cu ajutorul unor strategii şi procese definite special cu acest scop, includ: creşterea performanţei financiare a organizaţiei (41%) şi un grad mai bun de retenţie a angajaţilor (29%).

În viziunea participanţilor români la studiu, rolul principal al liderilor este de a conecta echipele, departamentele şi diferitele zone geografice, în scopul îmbunătăţirii performanţei (65%), urmat de capacitatea de a comunica eficient schimbările în rândul angajaţilor (53%).

„Însă, în viitorul apropiat, rolul lor va fi în principal să inspire angajaţii şi să le creeze un sentiment de apartenenţă (65%), urmat de crearea unei forţe de muncă reziliente, adaptabile, ce poate deprinde competenţe noi şi prelua noi roluri (47%). Cu toate acestea, respondenţii la studiu sunt de părere că liderii înşişi sunt rezistenţi la schimbare (41%)”, se arată în concluziile raportului.

Referitor la soluţiile tehnologice utilizate în companiile din România, acestea vizează, în principal, facilitarea comunicării şi conectarea membrilor echipelor din diferite locuri, prin aplicaţii de tipul Zoom sau Skype (89%) şi pentru a spori eficienţa angajaţilor (72%). Pe de altă parte, în decurs de doi-patru ani, respondenţii sunt de părere că tehnologia va fi utilizată mai ales pentru a anticipa nevoile angajaţilor şi a-i ghida în procesul de dezvoltare (61%), precum şi pentru a analiza în profunzime modul în care interacţionează echipele pentru îndeplinirea atribuţiilor (56%).

În schimb, principalele obstacole în eforturile de a folosi cât mai eficient tehnologia sunt: ritmul accelerat al schimbării (44%), infrastructura tehnologică existentă (28%) şi modurile de lucru existente (28%). Companiile chestionate apreciază, însă, că depăşirea acestor bariere ar putea aduce beneficii importante, cum ar fi creşterea performanţei financiare a organizaţiei (44%) şi a gradului de implicare a angajaţilor şi a nivelului lor de bunăstare (22%).

Raportul Global Human Capital Trends, efectuat anual de Deloitte, este cel mai amplu studiu de acest tip şi se bazează pe o analiză complexă a răspunsurilor furnizate de respondenţi din întreaga lume care lucrează în diferite industrii şi departamente ale organizaţiilor, în principal în resurse umane.

La cea mai recentă ediţie a studiului au participat aproximativ 10.000 de respondenţi din 105 ţări, inclusiv România.

Te-ar mai putea interesa și
Softbinator Technologies raportează o crestere a profitului net de 158% pentru primele șase luni din 2026
Softbinator Technologies raportează o crestere a profitului net de 158% pentru primele șase luni din 2026
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs, design de produs, dezvoltare software, dezvoltare AI/ML și......
FOTO Traficul sub Podul Constanța va fi redeschis la două benzi/sens luna viitoare. Anunțul PMB despre lucrările la linia de tramvai
FOTO Traficul sub Podul Constanța va fi redeschis la două benzi/sens luna viitoare. Anunțul PMB despre lucrările la linia ...
Primăria Municipiului București (PMB) estimează că lucrările la linia de tramvai de zona Podului Constanța vor fi finalizate ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare consideră inacceptabil plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor afectați de secetă
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare consideră inacceptabil plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor afectați ...
Plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor din sectorul vegetal afectaţi de secetă nu poate fi acceptat în condiţiile ...
USR sesizează ANI cu privire la averea și posibilele conflicte de interese al primarului Sectorului 4 Daniel Băluță
USR sesizează ANI cu privire la averea și posibilele conflicte de interese al primarului Sectorului 4 Daniel Băluță
USR Sector 4 a depus, luni, o sesizare către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care solicită verificarea averii ...