Patru landuri germane anunță că își unesc forțele pentru a salva fabricile Volkswagen de pe teritoriul lor

Patru landuri germane: Saxonia Inferioară, Saxonia, Hesse şi Berlin, unde Volkswagen are o prezenţă puternică, vor să colaboreze pentru a se asigura că producătorul auto nu închide niciuna din fabricile sale, se arată într-o poziţie comună a miniştrilor Economiei din cele patru landuri, consultată de Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 14 oct. 2024, 19:35
Patru landuri germane anunță că își unesc forțele pentru a salva fabricile Volkswagen de pe teritoriul lor

Principalul obiectiv îl reprezintă prezervarea completă a tuturor fabricilor. „Aceasta înseamnă că locaţiile individuale nu joacă una împotriva celeilalte”, se arată în documentul din 10 octombrie.

„Departamentele economice ale statelor federale vor acţiona solidar şi în strânsă coordonare între ele”, relevă sursa citată. De asemenea, în document sunt respinse reducerile de costuri pe seama angajaţilor şi se arată că un contract renegociat, pe termen lung, pentru siguranţa locurilor de muncă ar trebui să asigure protejarea slujbelor şi păstrarea expertizei.

Tensiunile la Volkswagen s-au accentuat din cauza spectrului închiderii de fabrici, iar negocierile cu puternicul sindicat IG Metall sunt tensionate.

De asemenea, IG Metall trebuie să negocieze noi acorduri colective de muncă pentru cei 130.000 de angajaţi din Germania de la marca VW, după ce luna trecută grupul a renunţat la acordul îndelungat care stipula păstrarea forţei de muncă la şase din fabricile sale din Germania de Vest.

Săptămâna trecută, agenţia de evaluare financiară Moody’s a înrăutăţit perspectiva atribuită ratingului grupului german Volkswagen AG de la stabilă la negativă, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă.

Decizia vine ca urmare a deteriorării performanţei operaţionale a celui mai mare producător auto european şi a dificultăţilor aşteptate în vederea redresării situaţiei, se arată în comunicatul Moody’s.

„Ne aşteptăm ca performanţa operaţională a VW să fie slabă în 2025, în urma volumului scăzut al vânzărilor pe plan mondial, inclusiv pe fondul cererii reduse din China şi al încetinirii din Europa Occidentală, a sporirii presiunilor asupra preţurilor, a potenţialelor amenzi în UE pentru emisiile de CO2, precum şi în urma costurilor suplimentare cu restructurarea”, apreciază agenţia de evaluare financiară.

Grupul german Volkswagen a raportat vineri un declin de 7% al livrărilor globale în trimestrul trei din 2024 (după o scădere de 3,8% în precedentele trei luni), pe fondul cererii slabe din China şi al costurilor ridicate de producţie pe piaţa internă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...