Paul Ryan apără o viziune „radicală” a economiei

Paul Ryan, ales sâmbătă ca partener de cursă de către candidatul republican la Casa Albă Mitt Romney, apără o viziune "radicală" şi "rea" asupra economiei, care va conduce la repetarea unor erori "catastrofale" în cazul în care ar fi aplicată, a denunţat echipa lui Barack Obama.
Economica.net - S, 11 aug. 2012, 15:50
Paul Ryan apără o viziune

„Ca membru al Congresului, Ryan a aprobat politicile economice imprudente ale lui (George W.) Bush, care au condus la explozia deficitului şi ne-au ruinat economia”, a dat asigurări, citat într-un comunicat, Jim Messina, care conduce echipa de campanie a lui Barack Obama.

„Numindu-l pe Paul Ryan (ca partener de cursă), Mitt Romney a optat pentru un ales influent din Camera Reprezentanţilor care îi împărtăşeşte convingerea într-o teorie economică proastă: ea constă în a crede că noi scutiri fiscale pentru cei mai bogaţi, care vor greva bugetul, asociate cu introducerea unei poveri mai grele pe umerii clasei mijlocii şi celor mai bătrâni vor permite într-un fel sau altul să se ajungă la o economie mai puternică”, a subliniat Messina.

Prezentându-l pe Paul Ryan drept „arhitectul bugetului radical prezentat de republicani în Cameră”, el a subliniat asupra faptului că acesta susţine planul Romney, care prevede scutiri fiscale pentru milionari sau tăieri la bugetul federal al educaţiei.

Proiectul de buget apărat de către Paul Ryan ar conduce totodată la sfârşitul sistemului de protecţie socială pentru cei mai bătrâni în cadrul Medicare, a mai subliniat Messina.

„Tichetul Romney-Ryan ne va duce în urmă şi ne va face să repetăm aceleaşi erori catastrofale”, conchide el.

Candidatul republican la Casa Albă Mitt Romney l-a ales pe reprezentantul Paul Ryan ca partener de cursă, a anunţat conducerea campaniei sale într-un comunicat.

„Romney-Ryan este tichetul republican (expresie consacrată pentru desemnarea candidatului la preşedinţie şi a vicepreşedintelui său)”, se arată în acest comunicat scurt transmis unor jurnalişti.

Această decizie intervine cu două săptămâni înainte de Convenţia Naţională a Partidului Republican de la Tampa, în Florida, care îl va învesti în mod oficial pe Romney şi pe partenerul său de cursă să îi înfrunte pe preşedintele american în exerciţiu Barack Obama şi pe vicepreşedintele său Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 6 noiembrie.

Paul Ryan, ales ca partener de cursă de către candidatul republican la Casa Albă Mitt Romney, a promis sâmbătă, la Norfolk (Virginia), să „restaureze măreţia” Statelor Unite în cazul în care cei doi vor fi aleşi preşedinte şi vicepreşedinte ai Statelor Unite.

„Vom restaura măreţia acestei ţări”, a declarat Ryan în cadrul primului său discurs pronunţat în calitate de candidat la postul de vicepreşedinte, după ce a fost prezentat că către Mitt Romney drept un „lider intelectual al partidului republican”.

„Acest moment este crucial în viaţa naţiunii noastre şi este absolut vital ca noi să alegem omul potrivit pentru a readuce America la prosperitate şi măreţie. Acest om se află alături de mine, numele său este Mitt Romney şi el va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii”, a declamat Ryan în

Te-ar mai putea interesa și
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie să își construiască propriile echipe de securitate cibernetică......
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...