Paul Ryan apără o viziune „radicală” a economiei

Economica.net
11 08. 2012
sua_73473200_45851300

„Ca membru al Congresului, Ryan a aprobat politicile economice imprudente ale lui (George W.) Bush, care au condus la explozia deficitului şi ne-au ruinat economia”, a dat asigurări, citat într-un comunicat, Jim Messina, care conduce echipa de campanie a lui Barack Obama.

„Numindu-l pe Paul Ryan (ca partener de cursă), Mitt Romney a optat pentru un ales influent din Camera Reprezentanţilor care îi împărtăşeşte convingerea într-o teorie economică proastă: ea constă în a crede că noi scutiri fiscale pentru cei mai bogaţi, care vor greva bugetul, asociate cu introducerea unei poveri mai grele pe umerii clasei mijlocii şi celor mai bătrâni vor permite într-un fel sau altul să se ajungă la o economie mai puternică”, a subliniat Messina.

Prezentându-l pe Paul Ryan drept „arhitectul bugetului radical prezentat de republicani în Cameră”, el a subliniat asupra faptului că acesta susţine planul Romney, care prevede scutiri fiscale pentru milionari sau tăieri la bugetul federal al educaţiei.

Proiectul de buget apărat de către Paul Ryan ar conduce totodată la sfârşitul sistemului de protecţie socială pentru cei mai bătrâni în cadrul Medicare, a mai subliniat Messina.

„Tichetul Romney-Ryan ne va duce în urmă şi ne va face să repetăm aceleaşi erori catastrofale”, conchide el.

Candidatul republican la Casa Albă Mitt Romney l-a ales pe reprezentantul Paul Ryan ca partener de cursă, a anunţat conducerea campaniei sale într-un comunicat.

„Romney-Ryan este tichetul republican (expresie consacrată pentru desemnarea candidatului la preşedinţie şi a vicepreşedintelui său)”, se arată în acest comunicat scurt transmis unor jurnalişti.

Această decizie intervine cu două săptămâni înainte de Convenţia Naţională a Partidului Republican de la Tampa, în Florida, care îl va învesti în mod oficial pe Romney şi pe partenerul său de cursă să îi înfrunte pe preşedintele american în exerciţiu Barack Obama şi pe vicepreşedintele său Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 6 noiembrie.

Paul Ryan, ales ca partener de cursă de către candidatul republican la Casa Albă Mitt Romney, a promis sâmbătă, la Norfolk (Virginia), să „restaureze măreţia” Statelor Unite în cazul în care cei doi vor fi aleşi preşedinte şi vicepreşedinte ai Statelor Unite.

„Vom restaura măreţia acestei ţări”, a declarat Ryan în cadrul primului său discurs pronunţat în calitate de candidat la postul de vicepreşedinte, după ce a fost prezentat că către Mitt Romney drept un „lider intelectual al partidului republican”.

„Acest moment este crucial în viaţa naţiunii noastre şi este absolut vital ca noi să alegem omul potrivit pentru a readuce America la prosperitate şi măreţie. Acest om se află alături de mine, numele său este Mitt Romney şi el va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii”, a declamat Ryan în