Paul Stănescu (PSD): Trebuie să discutăm în coaliție mult mai serios despre cine şi cât trebuie să ducă povara reducerii deficitului

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a afirmat, sâmbătă, că partidele din coaliţie trebuie să se aşeze la masă şi să discute mult mai serios despre cine şi cât trebuie să ducă povara reducerii deficitului, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 12 iul. 2025, 14:04
Paul Stănescu (PSD): Trebuie să discutăm în coaliție mult mai serios despre cine şi cât trebuie să ducă povara reducerii deficitului

„Apreciez că în conferinţa de ieri, la prezentarea celui de-al doilea pachet de măsuri de reducere a deficitului, premierul Bolojan a arătat că a înţeles mesajul PSD: într-o coaliţie nemulţumirile se discută, nu se ignoră. Trebuie să înţelegem că, pentru o susţinere politică consolidată, pentru măsurile următoare, este obligatoriu să corectăm nedreptăţile şi să temperăm bullying-ul asupra funcţionarilor publici şi a tuturor lucrătorilor din administraţia publică. Chiar şi cei care vor pleca sau cărora li se vor diminua veniturile trebuie protejaţi. România, mai ales în acest context, are nevoie de un stat puternic, nu de funcţionari panicaţi şi bruscaţi psihic”, a scris Stănescu pe pagina de Facebook a PSD.

El a adăugat că este obligatoriu să se discute serios în coaliţie „cât de corect este că impactul bugetar al măsurilor de taxare asupra băncilor şi jocurilor de noroc este de 3,16 miliarde, iar introducerea CASS pentru pensii aduce nu mai puţin de 5,5 miliarde”.

„Cred că trebuie să ne punem la masă şi să discutăm mult mai serios despre cine şi cât trebuie să ducă povara reducerii deficitului. E obligatoriu să reducem numărul pensionarilor taxaţi pentru că 50 sau 100 de lei înseamnă mult pentru cei mai mulţi. Nu trebuie să cădem într-o ‘dictatură a calculelor contabile’ pentru că, totuşi, România este mai mult decât atât. România are suflet. Să nu ne batem joc de el”, a afirmat Stănescu.

Te-ar mai putea interesa și
Cea mai înaltă turbină eoliană din lume, de 365 de metri, a fost construită în Germania
Cea mai înaltă turbină eoliană din lume, de 365 de metri, a fost construită în Germania
O mega turbină eoliană construită în estul Germaniei a atins marţi înălţimea finală de 365 de metri, devenind cea mai înaltă turbine eoliană din lume, a anunţat firma care o......
Clubul de fotbal Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat sistematic și grav reglementările financiare în perioada 2009-2018
Clubul de fotbal Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat sistematic și grav reglementările financiare în ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovată de toate acuzaţiile privind încălcări grave ale reglementărilor financiare ...
Ministrul Tanczos Barna anunță că România și alte patru state din UE au cerut Comisiei măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, în contextul evoluției focarelor de boală
Ministrul Tanczos Barna anunță că România și alte patru state din UE au cerut Comisiei măsuri urgente pentru sectorul ...
România, Bulgaria, Cipru, Croaţia şi Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin şi caprin, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Banca Transilvania a condus în topul celor mai lichide titluri
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Banca Transilvania a condus în topul ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 117,9 ...