Frații Pavăl, patronii Dedeman, au cumpărat lanțul Praktiker din Grecia. Tranzacție de 130 de milioane de euro

Pavăl Holding, controlat de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, a preluat lanțul Praktiker din Grecia, pentru 130 de milioane de euro, potrivit presei străine.
Alina Stanciu - mie, 16 iul. 2025, 18:36
Frații Pavăl, patronii Dedeman, au cumpărat lanțul Praktiker din Grecia. Tranzacție de 130 de milioane de euro

După luni întregi de negocieri și un val de interes care a pornit din Franța și a ajuns până la Sofia, lanțul de magazine Praktiker Hellas își schimbă proprietarul. Conform informațiilor, noul proprietar este compania română Paval Holding, care va achiziționa compania și proprietățile comerciale ale acesteia, care aparțin Eurobank, pentru o sumă care depășește 130 de milioane de euro, potrivit fortunegreece.com

În ciuda intrării tardive în negocierile pentru Praktiker Hellas, Pavăl Holding a reușit să depășească ofertele unor giganți precum Leroy Merlin (grupul Adeo) și Videolux Holding (Technopolis) din Bulgaria, prezentând cea mai competitivă propunere.

Achiziția plasează Pavăl Holdong în centrul pieței grecești de bricolaj, estimată la peste 1,2 miliarde de euro pe an, cu semne puternice de redresare pe seama  modernizării locuințelor.

Paval Holding este compania-mamă a Dedeman, cel mai mare grup de retail DIY din România și din Balcani, cu o cifră de afaceri de peste 2,5 miliarde de euro și o prezență de peste 50 de hypermarketuri.

Praktiker are 16 magazine, peste 700 de angajați și o puternică notorietate în rândul grecilor.

Din informațiile presei străine, care citează reprezentanți ai sectorului, compania din Grecia va trece prin investiții în rețeaua de magazine, transformare digitală și, probabil, rebranding sau chiar introducerea numelui Dedeman pe piața greacă.

Pentru piață, intrarea unui jucător regional cu autonomie financiară și o puternică dezvoltare organică creează o nouă situație. Leroy Merlin, care deține aproximativ opt magazine în Grecia, JYSK, care se extinde agresiv, și IKEA sunt chemate să-și reevalueze poziția față de un concurent care nu are o mentalitate „occidentală”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...