Frații Pavăl, patronii Dedeman, au cumpărat hotelul Gardone din Italia și investesc 45 de milioane de euro

Pavăl Holding și Apex Alliance au cumpărat hotelul Gardone din Italia și investesc 45 de milioane de euro, au anunțat companiile într-un comunicat de presă.
Andrada Ghira - mie, 24 mai 2023, 09:54
Frații Pavăl, patronii Dedeman, au cumpărat hotelul Gardone din Italia și investesc 45 de milioane de euro

Pavăl Holding și Apex Alliance au finalizat achiziția emblematicului Grand Hotel Gardone, inaugurat în anul 1884 pe malul lacului italian Garda. Deschiderea hotelului este programată pentru luna iunie 2023, marcând începutul sezonului de vară din acest an.

La începutul anului 2024, hotelul va intra într-un proces de renovare și restaurare care implică investiții în valoare de 45 de milioane de euro și va plasa Grand Hotel Gardone pe harta hotelurilor premium de 5 stele. Apex Alliance Hotel Management a fost desemnat operatorul hotelier oficial.

„Achiziția Grand Hotel Gardone, în parteneriat cu investitorul Pavăl Holding, reprezintă un eveniment important pentru compania noastră. Alături de hotelul Hampton by Hilton, aflat în construcție în Veneția, această achiziție este a doua investiție importantă pe care o facem în industria hotelieră din Italia. În urma reconstrucției planificate și a conversiei hotelului într-un prestigios brand internațional de 5 stele, această destinație va deveni un hotel emblematic în regiune. Intenționăm să păstrăm patrimoniul inestimabil al acestui obiectiv, în timp ce introducem un concept de lux care oferă servicii exclusiviste, facilități îmbunătățite și priveliști impresionante ale Lacului Garda, apreciate atât de către turiștii străini, cât și de cei italieni. Cu o rivieră restaurată, acest hotel va contribui fără îndoială la dezvoltarea regiunii, va stimula turismul și în viitor va atrage noi investiții”, a declarat Vytautas Drumelis, Partener Apex Alliance.

Când for fi finalizate lucrările de renovare ale hotelului cumpărat de familia Pavăl

Investitorii Apex Alliance și Pavăl Holding se angajează să conserve bogata istorie a hotelului, care timp de decenii a captivat vizitatorii prin eleganța sa atemporală, în timp ce vor realiza noi dezvoltări interesante. După finalizarea renovărilor în primăvara anului 2026, hotelul va deveni o proprietate premium de 5 stele, afiliată unui renumit lanț internațional.

„Suntem încântați să anunțăm prima noastră tranzacție internațională, achiziționarea emblematicului Grand Hotel Gardone, un reper atemporal în Italia, care completează perfect portofoliul nostru. Împreună cu stimatul nostru partener, Apex Alliance, pornim într-o călătorie emoționantă pentru a repoziționa Grand Hotel Gardone într-o destinație de cinci stele la nivel internațional, respectând în același timp istoria sa captivantă și bogatul său patrimoniu. Viziunea noastră comună este aceea de a crea o destinație de neegalat pe malul acestui lac, care să răspundă nevoilor exigente ale călătorilor locali și internaționali care caută îmbinarea perfectă a frumuseții naturii cu bogăția culturală și experiența ospitalieră excepțională.” a declarat Karina Pavăl, vicepreședinte Pavăl Holding.

Construit în stil clasic, Grand Hotel este renumit pentru arhitectura și grădinile sale impresionante, accesul privat către malul lacului și cele cele 167 de camere cu priveliște spre lacul Garda. Printre invitații de seamă din trecut se numără Winston Churchill, Gabriele „Poetul” D’Annunzio, Regele George al Saxoniei, poetul laureat al Premiului Nobel Paul Heyse, romancierii William Somerset Maugham și Vladimir Nabokov.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...