Pavel Năstase: Cei care nu au promovat concursul de directori vor putea ocupa aceste funcţii temporar

Economica.net
07 01. 2017
pavel_nastase_sm_66137700

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că a luat decizia ca persoanele care nu promovat concursul de directori, dar au ocupat anterior funcţiile respective, să poată fi numite, temporar, în aceste posturi, până la organizarea unui nou concurs, deoarece toate şcolile din România trebuie să aibă, de luni, directori. Năstase a precizat că a primit sesizări din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit cărora constituie discriminare o notă a fostului ministru Mircea Dumitru, prin care se interzicea ca, în funcţiile de director şi director adjunct rămase vacante după concurs, să fie numite persoane care au ocupat aceste funcţii în şcolile respective şi nu au participat la concurs, precum şi persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.

Pavel Năstase a precizat că măsura se referă la 358 de locuri de directori neocupate în urma concursului (5,59 la sută din totalul de peste 6.600) şi la 308 posturi de director adjunct, la nivelul întregii ţări.

„În nota care a fost dată din partea predecesorului meu s-a spus că pentru posturile rămase vacante în urma concursului pot fi nominalizate cadre cu excepţia celor care au ocupat funcţiile de directori sau directori adjuncţi în unităţile de învăţământ respective şi nu au participat la concurs, respectiv persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise”, a spus ministrul Educaţiei.

El a susţinut că este vorba de o discriminare.

„Se consideră o discriminare. După ce nu mai eşti pe funcţie de ce nu ai putea să participi la aceste nominalizări?”, a spus Pavel Năstase. Ministrul a adăugat că a primit din partea CNCD solicitarea de a rezolva această problemă. „Am spus să facem o corecţie, să nu îi discriminăm, oamenii ăştia au fost o perioadă directori”, a mai spus Năstase, precizând că a găsit soluţia modificării metodologiei împreună cu sindicatele din învăţământ.

Pavel Năstase a menţionat că măsura este temporară, deoarece, în iunie sau, cel târziu, în iulie, va fi organizat un nou concurs pentru ocuparea posturilor vacante de directori şi directori adjuncţi

„Până la 1 septembrie eu doresc să fie rezolvată problema corect, transparent, prin concurs”, a precizat ministrul. El a adăugat că, în următoarea perioadă va fi pregătită o metodologie, va fi aprobat un calendar şi va fi anunţată o bibliografie pentru desfăşurarea concursului.

Profesorii care nu au promovat concursul pentru posturile de directori şi directori adjuncti vor putea fi numiţi în aceste functii, „prin detaşare în interesul învăţământului”, potrivit unei adrese emise vineri de ministrul Educaţiei, obţinută de Ziarul de Iaşi.