Dăm de 13 ori mai mulți bani pe țigări și băutură decât pe educație sau investiții. Pe ce își cheltuiesc românii banii și cu cât au crescut veniturile – Date INS

Românii cheltuiesc de 13 ori mai mult pe țigări și băutură decât pe educație. Sumele consumate pentru vicii sunt de 7 ori mai mari decât cele care merg în economii și investiții, conform datelor Insititutului Național de Statistică.
Ion Dobreanu - D, 27 sept. 2026, 18:38
Dăm de 13 ori mai mulți bani pe țigări și băutură decât pe educație sau investiții. Pe ce își cheltuiesc românii banii și cu cât au crescut veniturile - Date INS

Conform datelor publicate de INS, în trimestrul I 2026 o gospodărie din România a avut venituri totale medii lunare de 9444 lei, în termeni nominali – o scădere de 0,9% față de trimestrul IV 2025. Raportat la aceeași perioadă a anului 2025, veniturile au crescut cu 3,2% pe gospodărie, respectiv cu 6,1% pe o persoană (3908 lei/persoană), transmite un comunicat al Vela Group.

Cea mai mare parte a acestor venituri, 70,8%, provine în continuare din salarii brute și alte drepturi salariale, procent în creștere față de trimestrul precedent. Veniturile din prestații sociale au adus o contribuție de 1999 lei, în creștere față de trimestrul precedent, iar veniturile în natură au ajuns la 448 lei/gospodărie, în scădere cu 23,7%.

Diferențele dintre mediul urban și cel rural rămân considerabile: o gospodărie din mediul urban a avut venituri totale de 10496 lei pe lună, de 1,3 ori mai mari decât una din mediul rural, iar pe o persoană diferența ajunge la 1,5 ori.

 Pe ce își cheltuiesc românii banii

cheltuie

Cheltuielile totale medii lunare ale unei gospodării au fost, în trimestrul I 2026, de 8015 lei, în scădere cu 346 lei față de trimestrul precedent, și au reprezentat 84,9% din veniturile totale. Față de trimestrul I al anului 2025, cheltuielile au crescut cu 4,5% pe gospodărie și cu 7,5% pe o persoană.

Din acești bani, cea mai mare parte, 58,0%, se duce pe consum, iar 37,1% pe impozite, contribuții și taxe. În interiorul cheltuielilor de consum, aproape o treime (31,4%, respectiv 1456 lei) merge pe alimente și băuturi nealcoolice, urmate de utilități, locuință, apă, electricitate, gaze (20,3%, 943 lei) și de îmbrăcăminte și încălțăminte (6,7%, 311 lei).

În schimb, o gospodărie cheltuiește circa 296 lei pe lună pe băuturi alcoolice și tutun (6,4% din cheltuielile de consum), aproape aceeași sumă ca în trimestrul anterior.

Pentru educație, în schimb, se alocă doar 23 de lei pe lună, echivalentul a 0,5% din cheltuielile de consum ale unei gospodării, cea mai mică pondere dintre toate categoriile urmărite de INS.

La polul opus, pentru investiții o gospodărie a alocat, în trimestrul I 2026, 43,43 lei pe lună, 0,5% din cheltuielile totale, mai puțin decât cei 50,70 lei (0,6%) din trimestrul IV 2025. Suma rămâne foarte mică raportat la cât se cheltuiește, spre exemplu, pe tutun și alcool.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul desemnat USR/PNL nu are nicio şansă
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul ...
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan reacţionează la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost......
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ...
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministrul israelian de extrema dreaptă Bezalel Smotrich a lansat un apel duminică la anexarea sudului Libanului şi a unei ...