Pelerinaj la Mecca: Arabia Saudită așteaptă 2 milioane de credincioşi şi câştiguri de 8,5 miliarde dolari

Economica.net
25 08. 2014
mecca_and_medina_pilgrimage_saudi_arabia_73004800_79282100

Camera de Comerţ din Mecca anticipează că veniturile obţinute după următorul hajj ar trebui să fie cu 3% mai mari decât cele înregistrate la pelerinajul din 2013. Aceste calcule au fost făcute pe baza unei estimări de 1,98 de milioane de credincioşi, dintre care 1,38 de milioane (70%) de peste hotare şi 600.000 de saudiţi şi rezidenţi ai regatului.

Calculele arată că un pelerin din străinătate cheltuie în medie 17.381 de riali (4.633 de dolari), în timp ce unul din interiorul regatului, 4.948 de riali (1.319 de dolari). Acest sume sunt folosite pentru cazare, hrană, daruri şi comunicaţii.

În plus faţă de hajj, care are loc o dată pe an, pentru o perioadă scurtă de timp, în Arabia Saudită vin în fiecare an milioane de credincioşi pentru Omra (micul pelerinaj), care nu are dată fixă şi se poate realiza pe tot parcursul anului.