Premierul Luca Niculescu se întâlnește azi cu Isărescu, la BNR. Apoi cu reprezentanții mediului de afaceri
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/10/luca-niculescu-5476-651x420.jpg)
Prim-ministrul Luca Niculescu le-a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăţi aferente PNRR, accentul fiind pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 şi 6, stabilirii măsurilor pentru accelerarea evaluării acestora, precum şi remedierii problemelor tehnice şi legislative identificate în relaţia cu Comisia Europeană.
Premierul a arătat că economia României are nevoie vitală de banii europeni şi trebuie să închidem rapid procedurile de absorbţie a fondurilor PNRR.
Luca Niculescu anunţa, după preluarea mandatului, că a stabilit din start trei priorităţi majore pentru perioada imediat următoare: ”Închiderea PNRR fără pierderi, motiv pentru care activăm din această săptămână o echipă operativă dedicată pentru a răspunde rapid Comisiei Europene şi a debloca miliardele de euro din ultimele două cereri de plată, accelerarea absorbţiei din Politica de Coeziune 2021–2027, prin monitorizarea săptămânală a stadiului proiectelor, pregătirea şi negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual (2028–2034), o miză de peste 60 de miliarde de euro pentru modernizarea României în următorul deceniu”.