Pensii – proiect buget 2024. Venituri de 134,98 miliarde lei pentru sistemul public de pensii

13 12. 2023
pensie 7685945859430

Potrivit sursei citate, sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale are prevăzute venituri în sumă de 243,16 milioane lei şi cheltuieli de 161,81 milioane lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 81,34 milioane de lei, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 2,31 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 2,094 miliarde lei la credite bugetare şi în sumă de 2,15 miliarde lei la credite de angajament, cu un excedent de 220,26 milioane de lei.

Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr.200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 136,49 milioane de lei, iar la cheltuieli în sumă de 39,25 milioane de lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 97,23 milioane de lei.

Conform proiectului, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 este de 7.567 lei.