Pensiile est-germanilor nu au ajuns încă la nivelul celor din vest

La peste 30 de ani de la reunificarea Germaniei, pensiile celor din fosta RDG nu au ajuns încă la nivelul celor din RFG, potrivit unor date statistice publicate luni de Ministerul Muncii de la Berlin, transmite DPA.
AGERPRES - lun, 03 oct. 2022, 12:18
Pensiile est-germanilor nu au ajuns încă la nivelul celor din vest

Anul trecut, pensionarii din estul Germaniei au primit, în medie, o pensie de 1.329 de euro pe lună după 45 de ani de contribuţie, comparativ cu 1.527 de euro pentru pensionarii din vestul Germaniei.

Ministerul Muncii de la Berlin a dat publicităţii aceste cifre, la solicitarea parlamentarului Sören Pellmann, membru al unei formaţiuni de stânga, şi au fost consultate de Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND) şi dpa, cu ocazia reunificării Germaniei, la 3 octombrie 1990.

Rata şomajului mai mare şi salariile mai mici din estul Germaniei se numără printre motivele menţionate pentru pensiile mai mici plătite în acea parte a ţării.

Sören Pellmann, deputat de Leipzig în Bundestag, a vorbit de o „lipsă de respect faţă de realizările de o viaţă ale est-germanilor”. „Trebuie s punem capăt odată acestui cerc vicios, în care suntem prinşi de mai mulţi ani”, a spus Pellmann pentru reţeaua de jurnalişti de la RND.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său şi despre un refuz al Google de a accepta ideea,......
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...