Pentagon: SUA au eliminat în Siria islamişti care le ameninţau interesele

Economica.net
23 09. 2014
al_qaeda_99703400

‘Noi credem că indivizii care planificau şi complotau (…) au fost eliminaţi’, a declarat contraamiralul John Kirby pentru canalul de televiziune ABC.

Pe lângă organizaţia Statului Islamic, Statele Unite ale Americii au bombardat în noaptea dintre luni spre marţi ‘gruparea Khorassan’, formată din foşti combatanţi ai al-Qaida în regiunea Alep (nord) din Siria, conform Pentagonului. Raidurile ‘au vizat dejucarea unui atac iminent pregătit de acest grup împotriva intereselor SUA şi ale Occidentalilor’. Membrii Khorassan se pregăteau să lanseze ‘atacuri majore’ împotriva unor obiective occidentale şi, în cele din urmă, de pe teritoriul SUA, potrivit aceleiaşi surse.

‘Noi continuăm să evaluăm situaţia’ pe teren, a adăugat pentru CNN purtătorul de cuvânt al Pentagonului, dar ‘totul pare să indice faptul că am lovit ceea ce ne propusesem’. ‘Gruparea Khorassan’ este afiliată al-Nusra, ramura siriană a al-Qaida, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului, care a vorbit de 50 de combatanţi al-Nusra ucişi în bombardamente respective.