Percheziţii DNA la firme de ride-sharing. Acuzaţii de evaziune fiscală

Procurorii anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în judeţele Iaşi şi Ilfov într-un dosar în care se investighează infracţiuni de evaziune fiscală în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane.
AGERPRES - lun, 15 dec. 2025, 10:53
Percheziţii DNA la firme de ride-sharing. Acuzaţii de evaziune fiscală

Potrivit unui comunicat al DNA, luni, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în şase locaţii situate pe raza judeţelor Iaşi şi Ilfov, la domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, scrie Agerpres.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 – 2025, a unor infracţiuni de evaziune fiscală, de către mai multe societăţi comerciale şi reprezentanţi ai acestora, în legătură cu activitatea de transport alternativ de persoane, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 24 milioane de lei”, se precizează în comunicat.

Ştirea iniţială

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în şase locaţii din judeţele Ilfov şi Iaşi într-un dosar de evaziune fiscală legat de activităţi de ride-sharing, au precizat pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate de Agerpres, cinci persoane sunt suspectate în acest caz, iar prejudiciul este de aproape 25 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...