Percheziţii în Bucureşti, Râmnicu Vâlcea şi Câmpina, într-un caz de evaziune fiscală de 12 mil. euro

Economica.net
13 11. 2012
diicot_77269600_38719400

În urma percheziţiilor, zece persoane vor duse la audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Ploieşti.

Membrii grupării sunt suspectaţi că, folosind 20 de societăţi comerciale, au creat circuite comerciale şi financiare fictive pentru a nu plăti impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, aferente unor operaţiuni comerciale cu produse petroliere.

„Astfel, ca mod de operare, învinuiţii achiziţionau subproduse petroliere de la furnizori reali, după care, prin intermediul societăţilor comerciale administrate de către membrii grupării, schimbau scriptic calitatea mărfii, din combustibil lichid uşor în motorină, mărfurile fiind facturate către firmele deţinute de către liderul grupării şi ulterior către beneficiarii reali”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Totodată, învinuiţii ar fi achiziţionat motorină prin firmele lor, de la societăţi aflate în insolvenţă, operaţiunile fiind scutite de plata TVA-ului. Marfa era revândută către firmele administrate de către liderul grupării, în preţ fiind inclus TVA-ul.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat în acest mod a fost estimat la aproximativ 12 milioane de euro.

Procurorii DIICOT au dispus instituirea de măsuri asiguratorii asupra sumelor din conturile bancare şi a imobilelor deţinute de învinuiţi, în valoare de aproximativ cinci milioane de lei, în vederea recuperării prejudiciului.

Percheziţiile sunt făcute de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Birgada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciului de Operaţiuni Speciale Ploieşti.