Percheziții în România și Franța într-un caz de fraudă cu fonduri europene, de peste 30 de milioane de euro, instrumentat de Parchetul European

Patruzeci de percheziţii sunt efectuate marţi în mai multe locaţii din România şi Franţa, în cadrul unei anchete desfăşurate de Parchetul European (EPPO), într-un caz de fraudă cu fonduri europene şi naţionale, în valoare de peste 30 de milioane de euro, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 16 mai 2023, 20:43
Percheziții în România și Franța într-un caz de fraudă cu fonduri europene, de peste 30 de milioane de euro, instrumentat de Parchetul European

Potrivit unui comunicat al EPPO, în România percheziţiile sunt efectuate în Bucureşti, Alba, Arad, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Mureş şi Olt, descinderile fiind efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice.

De asemenea, se efectuează percheziţii şi în Roquebrune-Cap-Martin, în sudul Franţei.

Conform unui comunicat al Poliţiei Române, în cauză, este investigată o metodă de a furniza scrisori de garanţie false beneficiarilor de proiecte finanţate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva potenţialelor daune.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2020 – 2023, în cadrul mai multor proiecte care beneficiază de finanţare UE, ar fi fost emise mai multe scrisori de garanţie de către bănci fictive sau entităţi financiare, care nu ar fi dispus de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate.

În special, o bancă fictivă, care ar opera în Insulele Comore, ar fi emis scrisori de garanţie prin care ar fi asigurat autorităţilor publice din România plata unor sume, în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro.

În mod similar, instituţii financiare, care ar opera în Cehia, Letonia şi Spania, ar fi emis scrisori de garanţie pentru a fi utilizate în România, fără a avea dreptul de a face acest lucru şi fără fondurile necesare pentru acoperirea daunelor asigurate.

Conform EPPO, pentru proiectele care beneficiază de finanţare europeană, câştigătorul contractului finanţat de UE trebuie să depună o scrisoare de garanţie de bună execuţie, emisă de o instituţie financiară, care se obligă să plătească anumite sume de bani (valoarea garanţiei), în cazul în care serviciile nu sunt executate corect.

În plus, în cazul în care beneficiarul fondurilor primeşte un avans, acesta trebuie să depună şi o scrisoare de garanţie către autoritatea contractantă, asigurând recuperarea avansului.

În cazul investigat de EPPO, se presupune că suspecţii ar fi emis scrisori de garanţie în numele unor entităţi financiare fictive sau cu resurse financiare fictive. În schimbul eliberării scrisorilor de garanţie, suspecţii ar fi încasat sume importante de bani, pe care le-ar fi folosit în interes propriu.

Sursa foto: Eppo.europa.eu

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor membre precum Franța
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor ...
Comisia Europeană a propus marţi câteva dispozitive de siguranţă care vizează calmarea îngrijorărilor Celor 27, şi în special ale Franţei, legate de aderarea unor noi ţări la blocul......
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru ...
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în ...
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...