Percheziţii în Suceava vizând o grupare specializată în infracţiuni cu violenţă

Un număr de 39 de percheziţii domiciliare vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni precum şantaj, perceperea de taxe de protecţie, tâlhării, dar şi infracţiuni contra autorităţii şi contrabandă se desfăşoară, luni dimineaţa, în judeţul Suceava.
Economica.net - lun, 24 oct. 2011, 05:46

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, gruparea specializată în infracţuni cu violenţă, dar şi contrabandă acţiona în zona oraşelor Frasin, Gura Humorului şi a localităţilor limitrofe acestrora, informează Mediafax.

Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava şi este realizată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava cu sprijin din partea Serviciului de Intervenţie Rapidă şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.

În cadrul acţiunii au fost angrenaţi şi comisari ai Gărzii Financiare Suceava.

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...