Percheziţii la ANAF, într-un dosar de evaziune fiscală. Suspectul, un angajat al Fiscului de la Direcţia Mari Contribuabili

Economica.net
21 01. 2015
politia_68569430_69261100

Peste 40 de poliţişti bucureşteni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează miercuri 11 percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la persoane, societăţi comerciale şi ANAF, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în urma căruia ar fi fost produs un prejudiciu de aproximativ un milion de euro.

‘În urma documentării activităţii infracţionale, poliţişti au stabilit faptul că bănuiţii ar fi înfiinţat mai multe firme fantomă pe care le foloseau în circuitul economic, în scopul deducerii de TVA’, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) remis Agerpres.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.