Percheziţii la suspecţi de infracţiuni economice: peste 300.000 de ţigarete de contrabandă confiscate

Economica.net
24 02. 2018
tigarete_60928900

Conform unui comunicat de presă transmis de Poliţia Română, în perioada 17 – 23 februarie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 189 de percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 92 de mandate de aducere, în dosare penale ce vizează infracţiuni economice.

În cadrul cauzelor penale instrumentate, faţă de 277 de persoane s-a dispus începerea urmăririi penale, fiind luate măsuri preventive faţă de 27 dintre acestea.

De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de peste 7 milioane lei de lei, dintre care peste 1 milion de lei în numerar sau în cont bancar, şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de 3,81 milioane de lei.

Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 303.000 de ţigarete, 155,36 kilograme de tutun şi 2.334 de litri de alcool de contrabandă, potrivit IGPR.