Pericolul din conserve. Vezi de ce rişti să te îmbolnăveşti

Consumul regulat de alimente din conserve contribuie la creşterea nivelului de bisfenol A în urină, acest compus chimic fiind asociat cu un risc ridicat de declanşare a cancerelor hormono-dependente, printre care se numără cel mamar şi cel la prostată, potrivit unui studiu.
Economica.net - mie, 23 nov. 2011, 12:15

Potrivit acestui studiu american – realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard şi publicat în Journal of the American Medical Association -, persoanele care consumă timp de cinci zile consecutiv supă din conservă prezintă în urină un nivel de bisfenol A de 1.200 de ori mai mare decât cel existent în organismul consumatorilor de supă proaspătă, potrivit Mediafax.

Studiul este prezentat drept „unul dintre primele care cuantifică nivelul de bisfenol A din organismul uman după ingestia de alimente din conserve”. „Ştiam de mult timp că nivelul de bisfenol A din organism creşte după consumul de băuturi care au stat mult timp depozitate în anumite recipiente din plastic”, a explicat Jenny Carwile coautor al studiului.

„Însă studiul nostru sugerează că alimentele din conserve pot constitui subiect de îngrijorare mai important, mai ales prin prisma utilizării pe scară foarte mare”, a spus aceasta.

Bisfenolul A este un compus chimic prezent în cantitate mare în produsele din plastic – rolul lui este să facă plasticul incasabil -, în pelicula din plastic ce căptuşeşte cutiile metalice de conserve, dozele de băuturi şi unele amalgamuri dentare, este asociat, alături de alte substanţe de tipul „perturbatorilor endocrini”, cu creşterea numărului de cancere hormono-dependente, mai ales mamar şi la prostată.

La studiu au participat 75 de persoane, care au consumat timp de cinci zile consecutiv fie supă din conservă, fie supă proaspătă, fără a-şi modifica celelalte obiceiuri alimentare.

Analiza mostrelor de urină prelevate de la aceştia a demonstrat că, după cinci zile, nivelul de bisfenol A era de 1.200 de ori mai mare la consumatorii de supă din conservă.

Însă riscul a fost considerat unul temporar, după ce bisfenolul A a fost eliminat din urină. Cercetătorii nu au putut determina cantitatea de bisfenol A care rămâne mai mult timp în organism după consumul acestor conserve, un studiu mai amplu în acest sens fiind necesar.

În Franţa, Adunarea naţională a adoptat, pe 12 octombrie, o măsură de interzicere a utilizării bisfenolului A la fabricarea recipientelor pentru produsele alimentare, începând din 2014 (din 2013 pentru recipientele pentru produse alimentare destinate copiilor cu vârste sub 3 ani).

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...