Perioadă dificilă pentru piața mondială a zahărului. Deficitul de aprovizionare ar urma să ajungă la aprope 6,3 milioane de tone

Deficitul de aprovizionare de pe piaţa globală a zahărului, adică diferenţa dintre producţie şi cerere, este aşteptat să crească în sezonul 2026/2027 până la 6,28 de milioane de tone, cu trei milioane de tone mai mult decât prognoza anterioară, potrivit unor estimări publicate marţi de firma de analiză de piaţă Green Pool Commodities, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 20 oct. 2026, 19:01
Perioadă dificilă pentru piața mondială a zahărului. Deficitul de aprovizionare ar urma să ajungă la aprope 6,3 milioane de tone

Analiştii au pus această revizuire pe seama producţiei slabe a marilor producători de zahăr, precum Brazilia, India şi Uniunea Europeană, în contextul în care sectorul agricol mondial se confruntă cu efectele fenomenului meteorologic El Nino.

„Recolta din regiunea centru-sud a Braziliei este, în prezent, mult sub prognozele iniţiale, din cauza precipitaţiilor excesive provocate de fenomenul El Nino (care afectează culturile agricole)”, au declarat analiştii de la Green Pool Commodities, o firmă de analiză cu sediul în Australia specializată pe industria zahărului.

Potrivit analiştilor, la finele lunii septembrie, producţia de zahăr cumulată a Braziliei, cel mai mare exportator mondial, era cu 14% mai mică faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, analiştii de la Green Pool Commodities şi-au revizuit, în jos cu 228.000 de tone, previziunile pentru producţia de zahăr a Uniunii Europene, până la 12,44 de milioane de tone, din cauza vremii calde şi uscate din timpul verii. „Noi revizuiri, în jos, sunt posibile”, au subliniat analiştii.

În paralel, decizia guvernului indian de a începe procesare noii recolte mai devreme, pentru a compensa stocurile locale reduse, va duce la un randament mai mic, întrucât trestia de zahăr nu ajunsese încă la momentul optim pentru recoltare şi prelucrare, a explicat Green Pool. Ca urmare, analiştii se aşteaptă în cazul Indiei la o diminuare a producţiei cuprinsă între 300.000 şi 400.000 de tone.

Pe fondul perspectivelor negative privind producţia mondială, săptămâna trecută, cotaţiile la zahăr brut au atins cel mai ridicat nivel din ultimele 19 luni, până la 21,29 de cenţi pe livră.

Te-ar mai putea interesa și
Dana Bordei revine la CBRE în dublu rol
Dana Bordei revine la CBRE în dublu rol
Dana Bordei, care a condus operațiuniel dezvoltatorului VGP pe plan local, revine în cadrul CBRE în dublu rol: Head of Industrial & Logistics (I&L) România și Head of I&L Strategic Client......
Air Serbia intră pe aeroportul din Cluj-Napoca cu zboruri spre Belgrad
Air Serbia intră pe aeroportul din Cluj-Napoca cu zboruri spre Belgrad
Compania națională Air Serbia, care operează zboruri de la Belgrad spre București, lansează noi rute spre România.
O zi cu vești proaste de la BNR. După inflație, Banca Centrală și-a înrăutățit și prognoza privind evoluția economiei românești în semestrul II din 2026
O zi cu vești proaste de la BNR. După inflație, Banca Centrală și-a înrăutățit și prognoza privind evoluția economiei ...
Activitatea economică ar urma să se redreseze în semestrul al doilea din 2026, însă într-un ritm mai modest decât ...
Avocații reacționează după ce asociația patronală RBL a contestat vehement proiectul de lege prin care companiilor li se impunea să lucreze cu juriști pentru actele lor și încearcă să demonteze acuzațiile mediului de afaceri
Avocații reacționează după ce asociația patronală RBL a contestat vehement proiectul de lege prin care companiilor ...
Uniunea Națională a Barourilor din România a transmis astăzi un comunicat prin care răspunde cererii lansate transmise ...